Anonymous a spart baza de date a Gazreghion din Rusia și a făcut publice 222 GB de date

  • 19 Aprilie 2022 08:49
Anonymous a spart baza de date a Gazreghion din Rusia și a făcut publice 222 GB de date

Grupul de hackeri Anonymous a anunțat că a piratat baza de date a companiei ruse Gazreghion, care este angajată în construcția de conducte de gaze și cooperează cu Gazprom, anunță RBC-Ucraina cu referire la o postare Anonymus pe Twitter, scrie Rador.

Hackerii au obținut accesul la 222 de gigabytes de date personale ale companiei (e-mailuri, fișiere și chei de decriptare), după care le-au publicat pe internet și au furnizat un link de unde se pot descărca: https://ddosecrets.com/wiki/Gazregion. ''Echipa Anonymous a făcut publice 222 GB de e-mailuri și fișiere ale Gazreghion, o companie de construcții specializată în construcția și montarea de conducte și instalații de gaze'', anunță comunicatul. Printre clienții Gazreghion se numără Gazprom, care deține mii de kilometri de conducte în cadrul programului Rusiei de transport de gaze către diferite regiuni.

Compania a participat, de asemenea, la construcția părții liniare a gazoductului principal Iakutia-Habarovsk-Vladivostok, intitulat ''Puterea Siberiei''. Anonymous a postat recent baza Băncii Centrale a Rusiei și a înregistrat un apel adresat președintelui Vladimir Putin. În plus, hackerii au făcut publice recent datele despre 120.000 de militari ruși care luptă împotriva Ucrainei. Anonymous a mai spart recent site-ul Rosatom.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
23,24
Cer senin
Umiditate:68 %
Vint:4,63 m/s
Sun
27
Mon
25
Tue
22
Wed
24
Thu
24
Arhivă Radio Chișinău