Anomalii oculare descoperite la unele cazuri grave de COVID-19 (studiu)
-
16 Februarie 2021 19:55
Examinări ale imaginilor de rezonanță magnetică (RMN) au relevat anomalii semnificative ale ochilor unor pacienți care au suferit forme grave de COVID-19, potrivit unei cercetări publicate marți de revista Radiology, relatează agenția EFE.
Studiul, efectuat în Franța, sugerează utilitatea efectuării unor consultații oftalmologice în cazul acestor pacienți, pentru a detecta efecte potențial grave ale coronavirusului asupra ochilor și inițierea astfel din timp a unor tratamente adecvate.
Cercetarea semnalează că, deși coronavirusul atacă în principal plămânii, acesta poate fi asociat și apariției unor afecțiuni oculare, precum conjunctivita sau retinopatia, care pot provoca pierderea vederii.
În cadrul acestui studiu Societatea Franceză de Neuroradiologie a evaluat prin examene RMN un număr de 129 de pacienți cu forme grave de COVID-19. Nouă dintre ei (7%) au prezentat anomalii ale globului ocular, iar imaginile au evidențiat unul sau mai mulți noduli în partea posterioară a globului ocular.
Opt dintre acești nouă pacienți au necesitat internare la ATI în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2. Dar toți cei nouă aveau noduli în regiunea maculară, zona de pe fundul ochiului responsabilă cu vederea centrală, iar opt dintre ei aveau noduli la ambii ochi.
Medicii care au efectuat studiul notează cu nu sunt cunoscute mecanismele care conduc la formarea acestor noduli, dar ei presupun că ar putea avea legătură cu inflamația cauzată de virus. Un alt factor ar putea fi drenajul inadecvat al venelor ochilor, problemă observată la pacienții care au stat mult timp la ATI intubați sau în poziția cu fața în jos. Șapte dintre pacienții din acest studiu care au prezentat anomalii oculare au stat mult timp în această poziție.
Această cercetare vine în sprijinul altor investigații care susțin că boala COVID-19 are consecințe mai severe în cazul persoanelor care au și alte probleme de sănătate; dintre cei nouă pacienți descoperiți cu noduli oculari, doi aveau diabet, șase erau obezi și doi aveau hipertensiune arterială.
Prin urmare, autorii studiului menționează că ar trebui să se ia în considerare evaluarea oftalmologică a tuturor pacienților care au avut forme grave de COVID-19, printre investigațiile pe care le recomandă numărându-se examenul fundului de ochi și tomografia în coerență optică.
Sursa: AGERPRES