ANI | Fostul șef adjunct al ANP, Serghei Demcenco nu și-ar fi declarat corespunzător averea

  • 18 Aprilie 2022 14:55
ANI | Fostul șef adjunct al ANP, Serghei Demcenco nu și-ar fi declarat corespunzător averea

Autoritatea Națională de Integritate anunță că a emis act de constatare a încălcării regimului juridic al declarării averii în privința unui funcționar public cu statut special. Este vorba despre fostul director adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Serghei Demcenco.

Potrivit ANI, procedura de control a averii a fost pornită în baza unei investigații jurnalistice, în cadrul căreia s-a stabilit că subiectul nu și-a declarat corespunzător averea.

În declarațiile cu privire la venituri și proprietate depuse în 2015 și 2016 și, apoi, în declarațiile de avere și interese personale, depuse în perioada 2017-2020, nu au fost indicate informații și date despre anumite venituri obținute din înstrăinarea unor automobile, deținerea cu drept de proprietate a două automobile, precum și trei imobile.

Totodată, în cadrul controlului inspectorului de integritate i-au apărut anumite dubii asupra unor donații din partea unei persoane apropiate, care au fost declarate de către subiect.

Deoarece aceste omisiuni și bănuieli cad sub incidența Codului Penal al Republicii Moldova și a legislației fiscale, inspectorul de integritate a sesizat instituțiile vizate pentru a determina existența elementelor de infracțiune ce vizează bănuielile stabilite în cadrul controlului efectuat de ANI.

De menționat că, subiectul are dreptul de a contesta actul de constatare, care la moment nu este definitiv.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău