ANI | Doi procurori și un judecător nu au depus în termen declarațiile pe avere. Aceștia riscă amenzi
-
31 Ianuarie 2022 14:07
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat șase cauze contravenționale, în săptămâna 24 – 28 ianuarie 2022. În trei cauze sunt vizați doi procurori din Procuraturile Soroca și Hâncești și un judecător din Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani. Procurorul din Soroca și judecătorul au omis să depună declarația de avere și interese personale pentru anul 2020, iar procurul din Hâncești și-a declarat averea depășind termenul admis de lege. Încălcările au fost sesizate de inspectorul de integritate în cadrul verificării ordinare a declarațiilor de avere și interese personale. Astfel, s-a decis inițierea cauzelor contravenționale, respectiv cei trei subiecți riscă amenzi între 3000 și 4500 de lei.
Și un primar din raionul Leova, dar și un fost funcționar din Aparatul Președintelui raionului Soroca riscă câte o sancțiune pentru că au încălcat regimul juridic al conflictelor de interese. Cu o amendă se va alege și un consilier din Consiliul Mărculești din raionul Florești pentru nesoluționarea stării de incompatibilitate în funcția publică.
Săptămâna precedentă, inspectorii de integritate au inițiat patru controale. Trei incompatibilități de funcție sunt investigate pe numele a trei consilieri raionali din Râșcani, iar un funcționar public cu statut special din Biroul Vamal Centru este anchetat pe aspectul restricțiilor și limitărilor.
Totodată, au fost refuzate inițierea a zece controale. Astfel, mai mulți aleși locali dar și funcționari publici au scăpat de controlul averii, conflictelor de interese, incompatibilităților, precum și a restricțiilor, după ce inspectorii de integritate nu au identificat bănuieli rezonabile că aceștia ar fi admis încălcări ale legii ANI.
Juriștii ANI au reprezentat interesele instituției în 15 ședințe de judecată. Cinci conflicte de interese au fost declarate și soluționate. Și opt Certificate de Integritate au fost eliberate pentru candidații la funcții publice.
De la 1 ianuarie, pe Portalul Declarațiilor au fost depuse aproximativ 400 de declarații pe avere.
Depunerea declarațiilor anuale de avere și interese personale are loc în perioada 01 ianuarie - 31 martie 2022. Respectiv, subiecții declarării trebuie să-și onoreze obligațiunea de a-și declara averile și interesele personale în termen, altfel vor fi aplicate prevederile legale cu privire la răspunderea juridică.