ANI | Doi aleși locali au fost sancționați cu câte 3000 lei
-
30 Noiembrie 2020 11:01
În săptămâna 23 – 27 noiembrie 2020, Inspectoratul de Integritate a întocmit două procese verbale cu privire la contravenție în baza cărora au fost aplicate sancțiuni în sumă totală de 6000 de lei.
Astfel, un primar din raionul Basarabeasca și un consilier local din raionul Orhei au primit câte o amendă de 3000 de lei pentru că nu au respectat legislația ANI pe aspectul depunerii declarațiilor de avere și interese personale.
Totodată, pe numele unui consilier municipal din Bălți a fost inițiat un control pentru nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese. Alți doi primari din raionul Râșcani și Dubăsări au declarat situațiile de conflict de interese, în baza cărora ANI a remis în atenția acestora câteva soluții.