ANI așteaptă dosarele doritorilor de a ocupa funcțiile de inspectori de integritate (Bizlaw)
-
28 Iunie 2019 09:45
Autoritatea Națională de Integritate a anunțat concurs de suplinire a funcției de inspector de integritate. Recepționarea dosarelor va avea loc până în data de 10 iulie, scrie bizlaw.md
Scopul general al funcției este realizarea procesului de implementare a prevederilor legale privind asigurarea integrității în exercitarea funcției publice și a funcției de demnitate publică, prevenirea corupției prin realizarea controlului averii, al intereselor personale și privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, al restricțiilor și limitărilor.
Sarcinile funcției:
- Controlul averii și al intereselor personale.
- Controlul privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, al restricțiilor și limitărilor.
- Promovarea conceptului de integritate ca instrument de prevenire a corupției.
- Facilitarea procesului de declarare a averii și intereselor personale prin activități de conștientizare și consultare a organizațiilor publice și a subiecților declarării în domeniul de activitate.
Condițiile de participare la concurs:
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova;
- are capacitatea de exercițiu deplină;
- are o reputație ireproșabilă;
- nu are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri referitoare la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligației prevăzute la art.7 alin.(2) lit.a) din Legea nr.325/2013 privind evaluarea integrității instituționale;
- nu este și nu a fost în ultimii 2 ani până la anunțarea concursului membru al vreunui partid politic, nici nu a desfășurat activitate politică în cadrul unui partid politic sau al unei organizații social-politice;
- este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției conform certificatului medical de sănătate eliberat în condițiile legii;
- cunoaște limba de stat.
Mai multe detalii citiți pe bizlaw.md