ANI a încetat procedura de control al averii unui deputat. Ce încălcări a depistat instituția în cazul unui președinte de raion și al unui ofițer de investigație

  • 30 Martie 2021 13:35
ANI a încetat procedura de control al averii unui deputat. Ce încălcări a depistat instituția în cazul unui președinte de raion și al unui ofițer de investigație

Inspectorii de integritate au decis încetarea procedurii de control a averii în privința unui deputat și a primarului din Măgdăcești, raionul Criuleni, deoarece pe numele acestora nu au fost identificate încălcări.

Autoritatea Națională de Integritate anunță, într-un comunicat, că a emis acte de constatare a încălcării regimului juridic al incombatibilităților de către președintele raionului Florești și de un ofițer de investigații ale infracțiunilor economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Dubăsari al IGP al MAI.
În perioada noiembrie 2019 – mai 2020, președintele raionului Florești ar fi deținut simultan două funcții, mandatul de președinte al raionului și calitatea de administrator al unei firme. În cadrul controlului, inspectorul de integritate a identificat că subiectul, în timp ce deținea funcție de demnitate publică, la 20 ianuarie 2020, în calitate de administrator al firmei a  încheiat un contract de vânzare – cumpărare,  în valoare de 1 milion de lei.  Prin această acțiune, s-ar fi demonstrat că, el și-a exercitat și atribuțiile de administrator, deși avea termen de 30 de zile să își soluționeze starea de incompatibilitate.

O altă incompatibilitate a fost admisă de către un ofițer de investigații a infracțiunilor economice din cadrul IP Dubăsari. Acesta a deținut concomitent cu funcția publică cu statut special în cadrul MAI și calitatea de administrator a unei firme în domeniul comerțului cu amănuntul al cărnii. În acest caz, subiectul s-a aflat în incompatibilitate de funcție din ianuarie 2019, urmând să își soluționeze situația până la sfârșitul lunii următoare. Însă, subiectul s-a eliberat din funcția de administrator abia în august 2020.
În ambele cazuri, inspectorii de integritate au decis sesizarea instituțiilor responsabile pentru inițierea procedurii de eliberare din funcție. Acest lucru va fi posibil dacă actele de constatare vor rămâne definitive în instanța de judecată, subiecții având dreptul să le conteste.
Suplimentar, aceștia vor fi incluși în Registrul Interdicțiilor al ANI și decăzuți din dreptul de a deține o funcție publică sau de demnitate publică timp de 3 ani.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău