ANI a constatat avere nejustificată la un pretor din Chișinău
-
22 Iulie 13:13
Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare privind încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale în privința unui pretor din cadrul unei preturi a Chișinăului, transmite ANI.
Inspectorul de integritate a constatat prezența unei diferențe substanțiale și deținerea averii cu caracter nejustificat, în anul fiscal 2017, în mărime totală de 131 492 lei între averea dobândită și veniturile obținute de către subiect și membrii săi de familie.
Subiectul controlului nu a putut prezenta justificative privind disponibilitățile financiare ce sunt constatate ca diferențe între veniturile sale în raport cu cheltuielile.
După rămânerea definitivă a actului de constatare, subiectului îi va fi întrerupt raportul de muncă, fiind decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică pe o perioadă de trei ani, cu înscrierea în Registrul interdicțiilor. În vederea confiscării averii nejustificate, cauza se va transmite instanței de judecată.
Persoana supusă controlului are dreptul de a contesta actul de constatare, care la moment nu este definitiv.
Actul de constatare poate fi vizualizat integral pe pagina oficială a ANI, în secțiunea – ANI interactiv, link: https://www.ani.md/ro/acte-constatare