Angajat fictiv de la Moldova-Gaz cu 800 mii de lei salariu, achitat de instanță. Procurorii vor contesta sentința

  • 29 Aprilie 10:16
Angajat fictiv de la Moldova-Gaz cu 800 mii de lei salariu, achitat de instanță. Procurorii vor contesta sentința

Un bărbat vizat într-un dosar privind angajarea fictivă la compania Moldova-Gaz a fost achitat de Judecătoria Chișinău, deși procurorii din Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale /PCCOCS/ au solicitat condamnarea acestuia la 10 ani de închisoare, iar acuzatorii de stat au anunțat că vor contesta sentința la Curtea de Apel Centru.

Potrivit PCCOCS, cazul vizează perioada 2016–2019, când inculpatul ar fi fost angajat fictiv într-o secție de metrologie și măsurare a gazelor, figurând oficial ca salariat timp de aproximativ 700 de zile lucrătoare. Conform probelor prezentate de procurori, acesta ar fi fost văzut la serviciu „doar până la 15 ori”, fără o prezență constantă și fără a-și îndeplini atribuțiile de serviciu. De asemenea, conform anchetei, acesta nu ar fi utilizat nici poșta electronică de serviciu creată pe numele său.

În pofida acestor constatări, persoana a beneficiat de plăți salariale și alte indemnizații, inclusiv pentru asigurări sociale și medicale, precum și deconturi pentru combustibil, suma totală depășind 800.000 de lei.

Dosarul a fost inițiat după ce Moldova-Gaz a desfășurat o anchetă internă în 2020 și a sesizat Procuratura Generală. Ulterior, cauza a fost transmisă în gestiunea PCCOCS în iulie 2022, iar în august același an, trei persoane au fost trimise în judecată.

Pe lângă presupusul angajat fictiv, în dosar sunt vizați și un fost vicepreședinte al Consiliului societății, precum și consilierul acestuia, cei doi fiind acuzați de abuz de serviciu pentru implicarea în angajare.

PCCOCS a precizat că procurorii vor contesta soluția de achitare la Curtea de Apel Centru.

Citește și: Doi foști angajați ai „Moldova-Gaz” trimiși în judecată, pentru angajarea fictivă a celui de-al treilea învinuit, care a beneficiat de un salariu de peste 800 mii lei

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
33,03
Câțiva nori
Umiditate:50 %
Vint:6,09 m/s
Wed
26
Thu
26
Fri
22
Sat
19
Sun
21
Arhivă Radio Chișinău