Andrian Candu: Vom merge la demiterea Guvernului, dacă vom ști ce urmează

  • 20 Mai 2020 08:08
Andrian Candu: Vom merge la demiterea Guvernului, dacă vom ști ce urmează

Liderul grupului parlamentar Pro Moldova Andrian Candu spune că actualul Guvern condus de premierul Ion Chicu nu a gestionat corespunzător pandemia de COVID și situați economică din țară. Deputatul cataloghează Guvernul drept unul ineficient și supus președintelui Igor Dodon, notează IPN.

„Noi pledăm pentru demiterea Guvernului, dar suntem conștienți de faptul că nu putem face acest pas, dacă nu știm exact ce se va întâmpla după. În cazul în care nu avem claritate dacă vom fi capabili sau nu să numim un alt guvern, să mergi la un prim pas de demisie a acestui guvern și atât, și după aceasta să intri într-o criză politică pe lângă criza economică, criza pandemică să mai ai și o criză politică, este o sinucidere curată. Este o iresponsabili față de cetățeni și față de țară. Vom merge la primul pas doar dacă avem claritate ce se întâmplă cu pasul doi, pasul trei și așa mai departe”, a declarat Andrian Candu în cadrul emisiuni „Punctul pe Azi” de la postul te televiziune TVR Moldova.

Liderul Pro Moldova precizează că demiterea Guvernului va fi posibilă doar după ce va fi elaborat un plan anticriză. „Când vorbim despre pasul doi, formarea Guvernului, nu discutăm despre cine să preia funcția de prim-ministru. Inițial, trebuie să vedem care este acest program anticriză și dacă noi agreăm că acestea sunt măsurile, să vedem cine este capabil, cine poate să facă lucrul acesta. Noi, cei de la Pro Moldova, vom fi foarte flexibili și nu avem nicio ambiție să luăm funcția de prim-ministru, putem să vă ajutăm să guvernați, dacă sunteți capabili”, a spus el.

În contextul declaraților premierului precum că și-ar putea prezenta demisia, dacă actuala majoritate parlamentară nu va mai exista, Andrian Candu afirmă că Ion Chicu nici nu ar avea nevoie de o majoritate care să-l susțină.

„Nu a venit cu mare lucru în Parlament decât legea bugetului și politica bugetar fiscală. L-ați văzut mai des în ultimul timp în Parlament? A venit cu o asumare de răspundere ilegală, a venit cu un acord de împrumut cu Federația Rusă ilegal. Păi, dacă continuă să vină cu lucruri ilegale poate să nu mai vină în Parlament pentru că nu are nevoie de majoritatea parlamentară. A guvernat țara două luni de zile fără Parlament și a administrat-o prost. Păi, pentru ce are atunci nevoie de majoritate parlamentară? Guvernul a avut împuterniciri suplimentare cu care nu s-a descurcat”, a adăugat deputatul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
26,07
Cer fragmentat
Umiditate:49 %
Vint:0,45 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
25
Fri
25
Sat
24

Ultimele știri

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

UE și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva unor hackeri cu legături în Rusia. Nicușor Dan: România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul  Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Dacă R. Moldova nu ar fi avut un rol strategic în asigurarea securității regionale, ar fi fost folosită de către Rusia și ar fi devenit un fel de Transnistrie mai mare (Audio)

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

Analiști: Vasile Tofan vine cu o viziune economică liberală, însă va trebui să o adapteze la realitățile Republicii Moldova

Analiști: Vasile Tofan vine cu o viziune economică liberală, însă va trebui să o adapteze la realitățile Republicii Moldova

Ministerul Apărării anunță că explozia dronei din satul Copanca s-a datorat inflamării combustibilului. VIDEO. Încărcătura explozivă a fost detonată
comntrolat

Ministerul Apărării anunță că explozia dronei din satul Copanca s-a datorat inflamării combustibilului. VIDEO. Încărcătura explozivă a fost detonată comntrolat

Vasile Tofan anunță că pregătește programul de guvernare. „Discut cu fiecare ministru despre cele mai importante obiective pentru următoarele 12 luni”

Vasile Tofan anunță că pregătește programul de guvernare. „Discut cu fiecare ministru despre cele mai importante obiective pentru următoarele 12 luni”

Arhivă Radio Chișinău