Andrian Candu a avut o întrevedere cu delegația Grupului parlamentar de prietenie Estonia-Moldova

  • 14 Septembrie 2018 20:56
Andrian Candu a avut o întrevedere cu delegația Grupului parlamentar de prietenie Estonia-Moldova

Autoritățile au început pregătirile pentru ca alegerile parlamentare din Republica Moldova să fie corecte, a declarat  președintele Parlamentului, Andrian Candu, la întrevederea cu delegația Grupului parlamentar de prietenie Estonia-Moldova, condusă de președintele grupului, Erki Savisaar. El a menționat că Parlamentul va sprijini instituțiile abilitate în organizarea eficientă a procesului electoral, potrivit unui comunicat al Legislativului.

Deputații estonieni s-au întâlnit astăzi și cu viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă. Acesta le-a spus că unica soluție de dezvoltare a Republicii Moldova este integrarea în Uniunea Europeană, fără de care autoritățile moldovene nu ar reuși să reformeze cu succes sectorul justiției.

Deputații estonieni și-au exprimat convingerea că Republica Moldova trebuie să urmeze calea europeană și au manifestat disponibilitatea de a împărtăși din experiența Estoniei pe reformele cheie, dar și să sprijine demersurile Republicii Moldova în capitalele europene, se arată într-un comunicat. 

O delegație a membrilor Grupului parlamentar de prietenie Estonia – Moldova efectuează o vizită în țara noastră, în perioada 13-16 septembrie curent. Vizita are loc cu scopul de a aprofunda relațiile parlamentare de cooperare, în special la nivelul grupurilor parlamentare de prietenie.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
15,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:58 %
Vint:5,14 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău