Andrei Spânu la Moldova Real Estate Forum: Ne dorim să ne aliniem cât mai repede la standardele UE în construcții
-
17 Septembrie 2022 16:25
Vicepremierul Andrei Spânu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a participat, sâmbătă, 17 septembrie, la Moldova Real Estate Forum 2022, organizat de Agenția de Investiții din Moldova.
În discursul rostit în fața participanților la eveniment, Andrei Spânu și-a exprimat speranța pentru ca Ministerul să aibă ”(...) o relație de cooperare cu administrația locală și dezvoltatori, bazată pe corectitudine, respectând legislația, standardele și normele în construcții”.
Oficialul își mai dorește, de altfel, ”să avem o înțelegere comună în care să avem grijă ca localitățile noastre să arate ca cele europene. De asemenea, în contextul crizei energetice, vicepremierul a declarat că este nevoie să se investească și mai mult în eficiența energetică a clădirilor.
”Vreau să văd de acum în colo clădiri conectate la sistemul centralizat de încălzire, cu panouri fotovoltaice pe acoperiș și pereți izolați termic. Și nu în ultimul rând, ne dorim să ne aliniem cât mai repede la standardele în construcții care le are UE. Acum suntem aproape de a promova Codul urbanismului și construcțiilor, iar în luna octombrie vom pune documentul în consultații publice”, a spus Andrei Spânu.