Andrei Spânu: „Prețul pe care îl vor plăti consumatorii se stabilește la moment de „Moldovagaz” care va face toate solicitările către ANRE pentru revizuirea acestui tarif”
-
01 Noiembrie 2021 13:57
Vicepremierul Andrei Spânu a declarat astăzi într-o conferință de presă că în cadrul negocierilor cu Gazprom pe marginea acordului de livrare a gazelor naturale nu au existat condiționalități politice, iar pentru a opri speculațiile pe această temă, Guvernul va publica textul protocolului semnat cu conducerea concernului rus, transmite Radio Chișinău.
Andrei Spânu a comunicat că în luna noiembrie, va avea loc ședința interguvernamentală moldo-rusă, unde vor continua discuțiile. În același timp, el a subliniat că R. Moldova nu va renunța la implementarea Pachetului Energetic III. Părțile au mai convenit că, până la elucidarea tuturor aspectelor ce țin de datoriile istorice către Gazprom, R. Moldova nu va fi achita penalități până la finele anului 2022.
Potrivit vicepremierului, tariful la gaze pentru luna noiembrie va fi de aproximativ 450 de dolari pentru mia de metri cubi, iar în decembrie acesta ar urma să scadă. Totodată, Andrei Spânu a anunțat că tarifele pentru consumatorii finali ar urma să crească, însă, autoritățile vor oferi compensații pentru a sprijini populația afectată.
„Prețul pe care îl vor plăti consumatorii se stabilește la moment de „Moldovagaz” care va face toate solicitările către ANRE pentru revizuirea acestui tarif. Cu siguranță, prețul va crește în noile condiții de piață. Am început să cumpărăm gaz la un preț mai mare, dar care nu este cu mult mai are decât am cumpărat și în alți ani. În același timp, prețul ar putea să crească inclusiv din faptul că cursul valutar a crescut. Pentru a nu mă dat în foarte multe speculații, avem angajamentul că în următoarele câteva zile, vorbesc de două-trei zile, Moldovagaz să pregătească tot pachetul de documente ca să meargă la ANRE pentru solicitarea creșterii tarifului, iar Guvernul, în aceeași perioadă, să vină cu pachetul de suport pentru cetățenii noștri, astfel că oricare va fi creșterea, Guvernul să poată ajuta toți cetățenii noștri ca să nu fie foarte dură în această perioadă complicată de iarnă”.
Republica Moldova consumă anual, în medie, până la 3 miliarde de metri cubi de gaze.