Andrei Năstase, la București: Guvernul a anulat democrația în Republica Moldova

  • 05 August 2018 07:51
Andrei Năstase, la București: Guvernul a anulat democrația în Republica Moldova

Prezent la Congresul Național al PNL, la București, liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a declarat sâmbătă că la Chișinău se întâmplă lucruri grave, Guvernul "anulând democrația în Republica Moldova".

Acesta a afirmat că atunci când democrația este anulată, rezistența este o datorie și le-a mulțumit liberalilor pentru sprijinul acordat în campania electorală, transmite MEDIAFAX.

"Profit și de acest prilej pentru a vă mulțumi din suflet pentru sprijinul liberal pe care PNL, cei mai de succes primari ai României, personal președintele Ludovic Orban ne-a acordat în campania electorală de la Chișinău, în care uniți, solidari, cu rânduri restrânse, am învins forțele pro-ruse. Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat și atunci când Guvernarea de la Chișinău a decis să anuleze democrația în Republica Moldova și prin intermediul unei justiții aservite mafiotice politic a decis să ne priveze de un mandat obținut legitim, democratic într-o luptă fără precedent în Republica Moldova, într-o luptă în care puțini sperau că vom obține această victorie. Iată că împreună am reușit", a afirmat Andrei Năstase, liderul Platformei Demnitate și Adevăr, în cadrul Consiliului Național al PNL.

Năstase a susținut că la Chișinău se întâmpla lucruri foarte grave, însă este nevoie de o poziție rațională pentru activitățile ce vor urma, mai ales în următoarele alegeri.

"La Chișinău se întâmplă lucruri grave, foarte grave. Și am ascultat cu atenție discursul președintelui Iohannis și era suficient să schimbăm în acest discurs un nume comun, era suficient să punem în locul politicianului de la dumneavoastră, să îl punem pe Plahotniuc și nimic nu era impropriu pentru Republica Moldova sau străin pentru Republica Moldova. Noi românii din Basarabia, de la Chișinău, cei care reprezentăm forțele politice și civice , democratice am învățat un lucru esențial: atunci când democrația este anulată, când democrația este ucisă, rezistența este o datorie. Și noi rezistăm. Vă urez succes în tot ce v-ați propus să faceți, în activitățile următoare și mai ales în scrutinele ce urmează, pentru că este nevoie de o poziție rațională", a adăugat Andrei Năstase..

Andrei Năstase, liderul Platformei Demnitate și Adevăr (centru-dreapta), câștigătorul alegerilor locale din 3 iunie de la Chișinău, dar care au fost ulterior anulate, printr-o decizie a Judecătoriei Chișinău, acesta pierzând astfel mandatul la primăria generală a Capitalei Republicii Moldova.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
22,24
Câțiva nori
Umiditate:53 %
Vint:2,57 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău