Anchete după accidentul aviatic în care a murit șeful Total
-
21 Octombrie 2014 20:39
Mai multe anchete au fost deschise la Moscova, după accidentul aviatic de aseară, în care și-a pierdut viața directorul Companiei petroliere franceze Total, Christophe de Margerie.
Mai multe anchete au fost deschise astăzi la Moscova, după accidentul aviatic de aseară, în care și-a pierdut viața directorul Companiei petroliere franceze Total, Christophe de Margerie.
Aeronava privată a lovit o mașină de deszăpezit în timp ce încerca să decoleze - din primele informații făcute publice de procurorii ruși, reiese că vinovat ar fi șoferul utilajului.
În paralel, acțiunile consorțiului înregistrează scăderi importante pe bursele europene.
Franța a anunțat deja că va trimite o echipă formată din trei investigatori la Moscova.
Anchete au deschis și autoritățile ruse din domeniul aviatic, dar și Comitetul pentru Investigații, for suprem în această țară.
Deși condițiile meteorologice erau evident nefavorabile, din primele date comunicate de procurori reise că șoferul utilajului de deszăpezit ar fi fost în stare de ebrietate.
Avocatul acestuia cere însă o expertiză independentă.
În accident au murit și cei trei membri ai echipajului.
Cu o valoare de piață de 102 miliarde de euro, Total este cea mai mare companie franceză și a treia mare companie petrolieră din Europa.
Astăzi, acțiunile Total au scăzut cu peste un procent, pe fundalul morții lui Christophe de Margerie.
Legăturile acestuia cu Rusia erau puternice - grupul petrolier pe care îl controla deține acțiuni și este implicat în mai multe proiecte energetice în zona Siberiei, care totalizează investiții de peste 15 miliarde de euro.