Anatol Țăranu: Rusia va continua să pedaleze ideea federalizării R. Moldova prin soluționarea conflictului transnistrean în baza acestui principiu. Acest pericol se va acutiza și mai mult

  • 22 Februarie 2022 11:51
Anatol Țăranu: Rusia va continua să pedaleze ideea federalizării R. Moldova prin soluționarea conflictului transnistrean în baza acestui principiu. Acest pericol se va acutiza și mai mult

Federația Rusă încă o dată a demonstrat ignorarea completă a principiului suveranității unui stat, iar Republica Moldova, care se confruntă cu un conflict secesionist susținut de Moscova, este vizată la modul direct, atenționează comentatorul politic Anatol Țăranu, în cadrul emisiunii „Interviul săptămânii” de la Radio Chișinău. El crede că acum Rusia va încerca să impună Chișinăului federalizarea R. Moldova, ca să arate comunității internaționale soluții diplomatice de succes.

După evenimentele din Ucraina, R. Moldova este obligată să înceapă procesul de revizuire a rolului Federației Ruse în procesul de reglementare transnistreană, consideră Anatol Țăranu:

„Federația Rusă nu are motive, și a demonstrat acest lucru  prin acțiunile sale din Ucraina că nu va respecta suveranitatea R. Moldova. Conflictul secesionist din Transnistria va fi reactivat în condițiile acelei soluții politice care a fost aplicată în estul Ucrainei.

Rusia va continua să pedaleze ideea federalizării R. Moldova prin soluționarea conflictului transnistrean pe principiul federalizării. Acest pericol, acum, după părerea mea, se va acutiza și mai mult, fiindcă Rusia are nevoie să demonstreze că ea nu pur și simplu folosește forța brută împotriva vecinilor săi, dar este capabilă și la acțiuni diplomatice de succes. Eu mă aștept la activizarea diplomației ruse, impunerii R. Moldova a proiectului de federalizare ca soluție pentru conflictul transnistrean.

După evenimentele din Ucraina, R. Moldova este obligată să înceapă procesul de revizuire a locului și rolului Federației Ruse în procesul de reglementare politică din Transnistria. Pentru mine este absolut evident că Rusia nu mai poate fi garant al reglementării conflictului. Republica Moldova trebuie să înceapă să caute soluții pentru a renunța la acest rol al Rusiei pe care ea și l-a adjudecat în documentele privind reglementarea politică a diferendului transnistrean. În același timp, Republica Moldova trebuie să se gândească și la o nouă strategie în cadrul formatului 5+2, care i-ar permite să minimalizeze pe cât e posibil rolul Rusiei care este absolut evident împotriva intereselor naționale ale R. Moldova și ajută regimul separatist de la Tiraspol să-și consolideze poziția. Pe această dimensiune, politicul de la Chișinău are de făcut foarte multă muncă”, a declarat Anatol Țăranu. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:5,14 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău