Puțini au fost acei care pe 24 februarie 2022, când Rusia lui Putin a atacat militar Ucraina, preziceau continuarea acestui război pe durata a ani de zile. Dar iată că cele mai sumbre prognosticuri devin realitate. Tot așa cum devine evident că actualul război al Rusiei împotriva Ucrainei nu este unul care să poată fi oprit ușor prin negocieri. El se încadrează într-un vechi tipar istoric al comportamentului Rusiei, parte a unei patologii mai ample care face neviabilă o pace stabilă - ori cel puțin îi determină pe cei care au acumulat o apreciabilă experiență privind politica expansionistă a Kremlinului în interiorul fostului imperiu al Rusiei, să nu aibă iluzii la acest capitol.

Impulsul imperial resimțit de Moldova mai devreme decât de Ucraina

Mai simplu spus, tradiția imperială a statului rus este mult prea puternică pentru a permite încheierea unui acord de pace consistent și de durată cu o Rusie care nu și-a potolit pofta de cucerire. În realitate, impulsul expansionist vechi de secole și încastrat în perspectiva strategică a Moscovei de azi, ar putea supraviețui chiar și remanierii puterii la vârf în Kremlin, invalidând crezul unor experți despre războiul din Ucraina ca un rezultat al obsesiilor personale ale lui Vladimir Putin. Experiența acelor popoare care au fost supuse pe parcursul istoriei sale șirului interminabil de cuceriri militare convenționale și hibride inițiate de Rusia de-a lungul veacurilor determină înțelegerea că actuala agresiune rusă împotriva Ucrainei nu e decât cea mai nouă manifestare a acestei politici imperialiste tradiționale.

Cu acest prilej este bine să ne aducem aminte despre afirmația uluitoare pentru majoritatea opiniei publice internaționale, pe care Putin a făcut-o în februarie 2022, cum că invazia fățișă a Moscovei în Ucraina - cu președintele ei etnic evreu - ar fi fost justificată de îngrijorările „anti-fasciste” ale Rusiei. Unii experți cu memorie bună și-au adus aminte atunci că acest gen de acuzații din partea Moscovei prima dată a fost practicată cu 30 de ani înaintea actualei invazii din Ucraina, când armata a 14-a a Rusiei a intervenit militar într-un conflict intern al Republicii Moldova abia devenită stat independent. Atunci, generalul rus Aleksandr Lebed, justifica intervenția ilegală a trupelor sale într-o altă țară printr-o acuzație similară cu minciuna lui Putin din 2022, afirmând că guvernul de la Chișinău al tinerei Republici Moldova s-ar fi comportat în cadrul acestui conflict chiar mai rău decât se comportase SS-ul german cu 50 de ani mai devreme. Acea intervenție militară fățișă a armatei ruse în conflictul de la Nistru, a dus în cele din urmă la scindarea teritorială a Republicii Moldova, nedepășită nici până în ziua de azi. Iar rămășițele armatei a 14-a - așa-zisul Grup Operațional al forțelor rusești - se mai află chiar și acum în calitate de oaspeți înarmați și nepoftiți pe teritoriul de stat recunoscut oficial al Republicii Moldova.

Rusia contează pe un război de durată...

Acest episod din 1992 - desfășurat într-un moment când Rusia trăia o etapă istorică de apropiere de Occident și de liberalizare a vieții politice interne, iar regimul autoritar al lui Putin încă nici nu se întrevedea la orizont - ilustrează o idee mai generală. Ea constă în aceia că nu contează dacă Putin va mai fi la putere ori nu, nici dacă regimul politic al Rusiei va fi democratic, totalitar, monarhic, oligarhic sau altcumva: cel mai probabil impulsul expansionist al Moscovei va persista oricum un timp îndelungat.

Astăzi Ucraina rezistă eroic agresiunii militare ruse datorită asistenții politice și tehnice majore a lumii democratice liberale. Dar războiul continuă nepermis de lung timp, punând la grea încercare economia țărilor dezvoltate și acumulând o oboseală firească a electoratului din aceste state, inclusiv în SUA. Acest fenomen se manifestă prin aceia, că tot mai mulți americani se îndoiesc de necesitatea întăririi sprijinului pentru Ucraina. Într-un sondaj recent efectuat de CNN, 55% de americani au spus că Congresul nu ar trebui să îi acorde mai multe fonduri Ucrainei. În plus, 51% cred că SUA au făcut deja destule pentru a ajuta Ucraina și doar 48% cred că trebuie făcut mai mult în această privință. De remarcat, că la sfârșitul lunii februarie 2022, o majoritate de 62% din americani declarau necesitatea creșterii sprijinului pentru Ucraina.

Importanța predispozițiilor electorului american crește exponențial în perspectiva sfârșitului anului 2024, când în SUA vor avea loc alegerile prezidențiale. Unul din principalii concurenți în aceste alegeri al actualului președinte democrat Biden, care este un susținător convins al cauzei Ucrainei, este republicanul Donald Trump. Ultimul de mai multe ori a declarat că poate pune capăt rapid războiului din Ucraina. Trump chiar a afirmat odată că, în calitate de președinte, ar fi făcut-o în 24 de ore. Iar la sfârșitul lunii iunie, într-un interviu acordat Reuters, el a spus că autoritățile ucrainene ar putea fi nevoite să cedeze o parte din teritoriu său către Rusia pentru a pune capăt războiului.

... și pe oboseala alegătorului american

Alegerile americane complică situația din Ucraina, recunoaște Daniel Fried, fost ambasador al SUA în Polonia: „Rușii cred că au o lumină la capătul tunelului. Acest lucru îl face pe Putin să creadă că poate supraviețui americanilor, deoarece sprijinul politic pentru Ucraina va fi subminat, dacă Trump câștigă”.

După cum se afirmă într-o analiză recentă CNN, Vladimir Putin include alegerile prezidențiale din SUA în planurile sale militare, sperând că înfrângerea lui Joe Baiden în 2024 va slăbi sprijinul Washingtonului pentru Kiev și va îmbunătăți propria poziție în eventualele negocieri pentru rezolvarea conflictului din Ucraina. „Nu există nicio îndoială” că Putin „încearcă să reziste” până la alegerile din SUA, a declarat un oficial american agenției. Potrivit unui alt oficial, familiarizat cu datele relevante ale serviciilor de informații, planurile președintelui rus sunt suficient de clare pentru SUA, Ucraina și Europa. Iar un diplomat european a spus pentru CNN că încercarea de a prelungi războiul până la alegerile prezidențiale din SUA - „acesta este planul lui Putin”.

O conjunctură internațională deosebită

Astăzi Republica Moldova beneficiază de o conjunctură internațională deosebită, cu multe riscuri, dar și cu oportunități inexistente încă ieri. Situația când Rusia, fiind angajată într-un război istovitor în Ucraina, a adus la pierderea de către Moscova a multor pârghii de influență asupra statului moldovenesc, deschizându-se pe această cale o fereastră de oportunitate unică pentru Chișinău de a se debarasa sau, cel puțin, de a slăbi considerabil îmbrățișarea sufocantă a imperialismului rus. În primul rând, este vorba despre posibilitatea de intensificare a politicilor Chișinăului privind consolidarea caracterului identitar românesc al statului Republica Moldova, care prin conținutul și simbolismul său cultural, politic și economic ar urma să plaseze statul moldovenesc în afara așa numitei „lumi ruse”, revendicată de către imperialismul rus ca spațiu de influență geopolitică preferențială și chiar ca obiect de agresiune militară.

Complementar acestui obiectiv strategic trebuie să devină efortul de intensificare a procesului de reglementare politică a conflictului transnistrean prin inițierea de către Chișinău a unui nou mecanism internațional de mediere al lui, necontrolat de Moscova. Baza acestui nou mecanism internațional poate fi trilaterala Republica Moldova – Ucraina – România, care astăzi este capabilă prin pârghii economice și politice să reducă simțitor influența Rusiei în Transnistria, contribuind pe această cale la crearea condițiilor pentru soluția atotcuprinzătoare a conflictului.

La masa de negocieri sau... pe masă?

Pentru Chișinău strategia cea mai proastă ar fi așteptarea pasivă a dezlegării războiului din Ucraina, finalitatea căruia este deocamdată imprevizibilă. Republica Moldova trebuie să vină la momentul încheierii păcii în Ucraina, care cu siguranță va fi negociată într-un context geopolitic mult mai cuprinzător decât însuși teatrul de război nemijlocit, cu un status quo geopolitic care nu poate fi obiect al negocierilor post-război. Judecând după evoluțiile pe scena politică internațională, fereastra de oportunitate pentru Republica Moldova de a statornici acest status quo ar putea să se închidă la sfârșitul anului 2024, împreună cu alegerile prezidențiale din SUA. Este conștientă actuala guvernare de la Chișinău de această perspectivă realistă, sau preferă să ascundă capul în nisip în așteptarea pasivă a reașezării geopolitice a regiunii fără participarea sa? O întrebare la care la acest moment, din păcate, nu există un răspuns cert.