Analiză Markit: Scăderea record a activității economice în zona euro s-a atenuat în iunie

  • 23 Iunie 2020 13:48
Analiză Markit: Scăderea record a activității economice în zona euro s-a atenuat în iunie

Scăderea record a activității economice în zona euro s-a atenuat din nou luna aceasta, în urma redeschiderii multor afaceri, care fuseseră forțate să se închidă în urma măsurilor de izolare adoptate pentru a stopa extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19), arată rezultatele sondajului lunar realizat de compania de analize financiare Markit, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Chiar dacă virusul a infectat aproximativ nouă milioane de persoane și a provocat în jur de 500.000 de decese la nivel mondial, țările europene au început să-și redeschidă unele sectoare economice.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care evaluează situația economiei, s-a redresat la 47,5 puncte în iunie, de la 31,9 puncte în mai, și nivelul scăzut record de 13,6 puncte în aprilie, potrivit estimării preliminare publicate marți de Markit, cu sediul la Londra. Analiștii se așteptau ca indicele să se situeze la nivelul de 42,4 puncte.

Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

"Indicatorul PMI indică în iunie o nouă atenuare semnificativă a declinului activității economice în zona euro. Producția și cererea încă sunt în scădere, dar nu mai sunt în colaps", a subliniat Chris Williamson, economist șef la Markit.

Acesta a adăugat: "Deși economia zonei euro a înregistrat probabil un declin record în trimestrul doi, datele PMI sporesc așteptările redresării economiei, în urma relaxării restricțiilor".

Analiștii intervievați de Reuters se așteaptă la un declin al economiei zonei euro de 12,5% în acest trimestru.

Indicele care măsoară activitatea în sectorul serviciilor din zona euro a crescut până la 47,3 puncte în iunie, de la 30,5 puncte în mai, depășind estimările analiștilor. De asemenea, indicele care măsoară activitatea în sectorul manufacturier din zona euro a crescut până la 36,9 puncte în iunie, de la 39,4 puncte în mai, de asemenea peste așteptările analiștilor.

Continuarea contracției economice în zona euro are loc în pofida faptului că Banca Centrală Europeană a promis că va cumpăra active în valoare de peste 1.000 de miliarde de euro în acest an, iar guvernele din regiune au anunțat planuri de cheltuieli în valoare de sute de miliarde de euro pentru a susține companiile și gospodăriile. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău