Analiști economici: Într-un an electoral guvernarea nu va risca să facă reforme
-
09 Ianuarie 2018 13:14
În 2018, în economia Republicii Moldova nu se vor produce schimbări majore. Potrivit experților, într-un an electoral guvernarea nu va risca să facă reforme, chiar dacă acestea sunt necesare economiei moldovenești. Analiști economici estimează că în 2018, leul moldovenesc nu se va deprecia și va avea loc o creștere economică moderată.
Economia Republicii Moldova ar avea nevoie de investiții masive, însă, este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple în 2018, deoarece într-un an electoral nu se fac reforme, susțin analiștii.
Totuși, în acest an, leul moldovenesc ar urma să se fortifice pe fondul creșterii intrărilor de valută din exterior, comentează expertul economic, Roman Chircă, precizând că se așteaptă și finalizarea unor proiecte importante, precum gazoductul Ungheni-Chișinău.
„Cel mai probabil se va fortifica valuta națională, ținând cont că există un volum important de transferuri valutare, inclusiv de la remitențe, dar și de la partenerii de dezvoltare. Un alt punct este majorarea cu 10% a salariilor pentru bugetari, fiind un an electoral cred că astfel de aspecte legate de populismul social vor urma. În 2018 se așteaptă finalizarea gazoductului Ungheni-Chișinău, ce va schimba esențial diversificarea surselor energetice pentru R. Moldova, la fel ca proiectul de tensiune înaltă, lucruri care sunt istorice, din punctul meu de vedere”, spune Roman Chircă.
Factorul politic va influența și prețurile în 2018, rata inflației va fi moderată comparativ cu anii precedenți. Expertul economic Viorel Gârbu susține că nu se vor produce scumpiri, dar nici schimbări majore nu vor fi, pentru că este un an electoral.
„Economia se va mișca un pic. Mă aștept să existe o creștere economică, dar va fi una moderată, întrucât Moldova este o țară săracă. Intrăm într-un an electoral când nu se fac schimbări de esență în economie, se merge pe latura socială, statul alocă mai multe mijloace financiare pentru plata pensiilor sau creșterea salariilor. Cred că vor stagna prețurile la serviciilor comunale pentru că sunt aspecte electorale, iar rata inflației va fi mai mică decât în anul precedent”, e de părere el.
Un studiu realizat la sfârșitul anului trecut de Centru Expert-Grup arăta că în 2018 creșterea prețurilor se va tempera, iar inflația va intra în partea superioară a coridorului țintit de Banca Națională a Moldovei și va avea valori cuprinse între 5 și 6,5 la sută. Conform studiului, perpetuarea incertitudinii în rândul oamenilor de afaceri va menține surplusul de lichidității în sectorul bancar.