Analist politic: Meritele debursării celor 30 de mln de euro aparțin opoziției și societății civile

  • 11 Iulie 2020 09:00
Analist politic: Meritele debursării celor 30 de mln de euro aparțin opoziției și societății civile

După ce Uniunea Europeană a aprobat cea de a doua transă în valoare de 30 de milioane de euro, suport macrofinanciar pentru Republica Moldova, unii analiști consideră că acesta este un semn de deschidere pentru autoritățile moldovenești. În același timp, potrivit acestora, condiționalitățile Uniunii Europene nu au dispărut nicăieri, notează IPN.

„Referitor la cea de a treia tranșă, nimeni nu-și făcea iluzii. Să recunoaștem, să spunem pe șleau, autoritățile noastră practic nu au făcut nimic pentru acest lucru. Noi trebuie să mulțumim Uniunii Europene pentru faptul că a acordat și cea de-a doua tranșă. Dacă ne uităm obiectiv peste acele condiționalități, Republica Moldova le-a realizat doar pe câteva dintre ele. Până la urmă, Uniunea Europeană a arătat un gest de bună voință pentru minim de efort din partea Republicii Moldova și a acordat cea de-a doua tranșă a asistenței macrofinanciare”, a declarat analistul politic Ion Tăbârță în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Ion Tăbârță este de părerea că meritele pentru cea de a doua tranșă aparțin opoziției parlamentare și societății civile, care au „împins Guvernul din urmă”.

„Dacă Guvernul ar fi dat dovadă de voință, chiar dacă anumite condiții nu au fost realizate, demonstra că „noi ne dorim, însă ține de motive obiective și nu ne reușesc până la capăt, sunt sigur că se acorda și cea de a treia tranșă și poate primeam o asistență încă și mai mare din partea Uniunii Europene”, a adăugat Ion Tabârță.

Deputatul Platformei DA Vasile Năstase îl critică pe premierul Ion Chicu care își atribuie succesele aprobării celor 30 de milioane de euro.

„Guvernul Chicu este Guvernul care nu a ținut să îndeplinească aceste condiționalități, iar meritul este în totalitate al Uniunii Europene. Aceasta pur și simplu a înțeles cât de greu îi este cetățeanului Republicii Moldova și iată a făcut acest gest frumos într-un fel în avans pentru cetățenii Republicii Moldova”.

Comisia Europeană, în numele UE, a aprobat debursarea a 30 de milioane de euro din asistența macrofinanciară pentru Moldova. Aceasta este cea de-a doua și ultima tranșă din cadrul actualului program de asistență macrofinanciară pentru Moldova, prima tranșă în valoare de 30 de milioane de euro fiind acordată în octombrie 2019. Tranșa a doua este alcătuită din 10 milioane de euro sub formă de grant și 20 de milioane de euro sub formă de împrumut pe termen lung, cu dobândă scăzută

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
13,24
Nori împrăștiați
Umiditate:67 %
Vint:1,54 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău