Analist francez: Rusia și-ar dori să impună la Chișinău un guvern marionetă pentru a avea ce să negocieze ulterior cu Occidentul
-
03 Martie 2023 16:39
Rusia accelerează frontul acțiunilor sub steag fals și al dezinformării, încercând să distragă atenția de la faptul că nu îi merge contra-ofensiva, în urma căreia a recuperat doar 3% din teritoriul ordonat de Putin, spune la RFI, Emmanuel Dupuy, profesor universitar și analist militar francez. Una dintre victimele încercărilor de destabilizare este Republica Moldova unde Putin și-ar dori să instaleze un guvern marionetă. Dacă ar reuși, ar putea folosi Republica Moldova ca obiect al unor viitoare negocieri cu Occidentul, crede analistul francez, transmite rfi.ro.
„Neputând obține o victorie militară, vor să arate că au capacitatea de acțiune la periferia războiului pe care îl desfășoară pe linia Herson-Nipru-Harkov”, a spus Emmanuel Dupuy la RFI.
Potrivit analistului francez, Putin a dat armatei ruse un răgaz de două luni, până pe 31 martie, pentru a recuceri 15.000 de kilometri pătrați din această regiune pe care și-o dorește, vorbim de partea din Donbas pe care nu o controlează.
„În urma remobilizării și a contraofensivei rusești declanșată la începutul anului, nu au fost cucerit decât 3% din teritoriu”, a spus analistul.
Potrivit acestuia, președintele rus are nevoie să devieze atenția către ceva ce-ar putea realiza.
„Destabilizarea Republicii Moldova ar putea fi un astfel de eveniment. Dar Putin mai are o realitate care înseamnă următorul lucru: pentru a negocia și dacă Rusia vrea să negocieze, are nevoie de ceva să negocieze. Am putea să ne gândim că destabilizarea Republicii Moldova și instalarea unui regim marionetă la Chișinău ar putea deveni obiectul unei negocieri cu partenerii occidentali”, a conchis Emmanuel Dupuy