Ana Revenco: „Angajații MAI vor aplica legea și vor interveni prompt, în cazul în care drepturile cetățenilor vor fi lezate, în timpul protestelor”
-
16 Octombrie 2022 14:12
„În această săptămână, în cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale, au fost aprobate măsuri necesare pentru asigurarea ordinii publice. Astfel, desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces și evacuare către instituțiile publice vor fi interzise în zilele lucrătoare. În zilele de odihnă, aceste întruniri vor putea fi desfășurate pe o perioadă de cel mult patru ore”, scrie ministrul de Interne Ana Revenco, într-o popstare pe Facebook.
„Totodată, dacă în timpul desfășurării întrunirii, unii participanți încalcă ordinea publică, incită la discriminare sau violență, îndeamnă la război sau agresiune ori organizează tulburări în masă, poliția îi poate îndepărta pe aceștia și fără implicarea organizatorului, în cazul inacțiunii acestuia.
În același timp, dacă prin acțiunile enumerate se încalcă grav ordinea publica, poliția poate cere organizatorului sistarea imediată a întrunirii și fără implicarea reprezentantului autorității publice locale.