Amenzile aplicate de CNA în dosarele de corupere electorală se ridică la 3,5 milioane de lei

  • 01 Noiembrie 15:07
Amenzile aplicate de CNA în dosarele de corupere electorală se ridică la 3,5 milioane de lei

Centrul Național Anticorupție informează că, până în prezent, a aplicat amenzi în valoare de 3,5 milioane de lei pe marginea dosarele de corupere electorală pasivă.

Potrivit CNA, este vorba despre constatarea faptelor de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de către un alegător a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor. Astfel pentru comiterea acestei contravenții, legislația în vigoare prevede o amendă de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei.

CNA examinează în continuare procesele-verbale recepționate, urmând să ia decizii pe marginea acestora. 

Totodată, instituția atenționează că persoanele care oferă bani pentru a influența rezultatele unui scrutin riscă de la un an până la 5 ani de închisoare și amendă de peste 50 de mii de lei, iar finanțarea ilegală a partidelor politice din surse interzise se pedepsește cu până la 6 ani de închisoare și cu amendă de peste 67 de mii de lei. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău