Ambasadorul Lilian Darii, convocat la Moscova. Ministerul rus de Externe i-a înmânat o notă de protest
-
24 Septembrie 16:24

Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat astăzi la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă de protest în legătură cu refuzul autorităților Republicii Moldova de a acredita reprezentanți ruși în calitate de observatori pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul rus de Externe, ar fi vorba de „acreditarea reprezentanții ruși în calitate de observatori, pe termen scurt, în cadrul misiunii de monitorizare a OSCE/ODIHR, precum și a membrilor Camerei Publice a Federației Ruse în calitate de observatori internaționali la alegerile parlamentare”.
Autoritățile de la Moscova susțin că hotărârea Chișinăului ar fi „incompatibilă cu valorile democratice, față de care conducerea moldovenească își declară atașamentul” și ar constitui „o nouă manifestare a cursului antirusesc”.
De asemenea, Ministerul rus de Externe a anunțat că va contesta decizia la nivelul conducerii OSCE/ODIHR și în cadrul reuniunilor organelor decizionale ale OSCE.
Ministerul de Externe de la Chișinău nu a venit, deocamdată, cu o reacție în respectiva situație.