Ambasadorul UE la Kiev a declarat că țările Parteneriatului Estic nu pot deocamdată pretinde la calitatea de membru în UE
-
15 Noiembrie 2017 17:07

Ambasadorul Uniunii Europene la Kiev, Hugh Mingarelli, a declarat că țările Parteneriatului Estic nu pot deocamdată pretinde la calitatea de membru în UE. Potrivit agenției INFOTAG, declarația a fost făcută în cadrul panelului de discuții la Forumul asociațiilor de la Kiev.
Potrivit lui, țările membre ale programului UE "Parteneriatul Estic" trebuie să-și dea seama că "în viitorul apropiat ele nu pot miza pe apartenența la UE".
"Acum, UE nu are posibilitatea de a oferi o perspectivă niciunei țări partenere. Poate în câțiva ani, dar acum nu. Știm cu toții acest lucru, aceasta este realitatea! Iar acum, noi, adică Uniunea Europeană, trebuie să-i convingem pe parteneri să continue să implementeze Acordul de Asociere din această perspectivă", a spus diplomatul.
După cum a informat anterior INFOTAG, la începutul lunii iulie, președinții parlamentelor din Ucraina, Moldova și Georgia au adresat o declarație comună către Comisia Europeană și Parlamentul European în care cer să ofere "perspectivă europeană" pentru cele trei țări din Parteneriatul Estic, acestea urmărind scopul de a se integra în UE. Speakerii parlamentelor celor trei țări au solicitat examinarea acestui demers și adoptarea unei rezoluții speciale în această privință la summit-ul Parteneriatului Estic, care va avea loc la Bruxelles la sfârșitul lunii noiembrie.
Proiectul "Parteneriatul Estic" a început în primăvara anului 2009 pentru șase țări postsovietice - Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina. În 2010, Consiliul Miniștrilor de Externe din cele 27 de țări ale UE a emis un mandat Comisiei Europene pentru a începe negocierile privind încheierea acordurilor bilaterale de asociere cu UE. În 2014, astfel de acorduri au fost semnate cu Moldova, Georgia și Ucraina.