Ambasadorul UE la Chișinău: Criza COVID-19 nu este o scuză pentru a opri schimbările care trebuie să aibă loc

  • 13 Iulie 14:21
Ambasadorul UE la Chișinău: Criza COVID-19 nu este o scuză pentru a opri schimbările care trebuie să aibă loc

Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, dă asigurări că a doua transă din acordul macrofinanciar acordat de UE, în valoare de 30 de milioane de euro, va ajunge în bugetul Republicii Moldova „în câteva zile”.

Totodată, ambasadorul atrage atenția că „această criză nu este nicio scuză pentru schimbările care trebuie să aibă loc”. „Cei care nu vor face reforme, inclusive cele atât de importante din justiție, nu vor putea oferit cetățenilor o oportunitate și după depășirea crizei provocată de pandemia de coronavirus”, a declarat oficialul într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

„Eu cred că banii vor ajunge în câteva zile, tocmai când se termină toată procedura tehnică. Sunt bani destinați bugetului de stat, este vorba despre a doua tranșă a asistenței macrofinanciare din programul semnat în 2017. Din păcate, numai acum s-a putut să se plătească tranșa a doua a acestei asistențe”, a notat Peter Michalko.

Ambasadorul a menționat că din această asistență macrofinanciară, nu toate trei tranșe vor putea să fie oferite. Pentru tranșa a doua s-au îndeplinit condițiile, sunt foarte clar exprimate în memorandumul de înțelegere și există și precondiții politice care au fost și ele evaluate pozitiv.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană a oferit și un nou program, care se dorește să fie agreat și semnat foarte repede. Și aceasta pentru că el ține de susținerea pentru Republica Moldova tot prin asistență macrofinanciară în condițiile pandemiei COVID-19. Potrivit ambasadorului, este un pachet destul de important, fiind vorba de proiecte care au fost reorientate – 87 de milioane de euro. Acești bani merg prin proiecte direct la oameni.  Este vorba despre un pachet de asistență material-medicală, care vine pentru Republica Moldova și alte țări ale Parteneriatului Estic, și asistența economică care este structurată pentru șase țări ale Parteneriatului Estic în parte, de 100 de milioane de euro susținere, pentru întreprinderile mici și mijlocii imediat și 700 de milioane de euro pentru o perioadă de mai lungă durată care va fi destinată tot întreprinderilor mici și mijlocii, dar și garanțiilor bancare pentru firme, ca ele să poată să se crediteze la condiții mult mai bune.

Întrebat cum va fi construit în continuare dialogul între Chișinău și Bruxelles, Peter Michalko a menționat că pe baza Acordului de Asociere există un dialog destul de structurat și intensiv. „Sigur că aici rolul îl joacă și felul în care sunt promovate reformele, cum ele sunt îndeplinite și cum ele sunt resimțite de către oameni în Republica Moldova. Și aici vorbim despre dialogul la nivelul Comitetului de Asociere, cel care a avut loc în februarie aici, la Chișinău, dar continuăm și altele”, a notat șeful Delegației UE.

Cât despre mersul reformelor pe timp de pandemie, Peter Michalko a declarat că această criză nu este nicio scuză pentru a opri schimbările care trebuie să aibă loc. „Cei care vor face reforme și schimbări, vor fi mai bine pregătiți pentru a reacționa la ceea ce va veni după criză, pentru că va fi multă competiție pentru investiții, va fi nevoie de reorientarea unor sectoare întregi de economie. Eu cred că aici cei care vor fi pregătiți, vor fi cei care vor ajunge la mult mai mulți bani pentru oameni și care vor oferi calea spre prosperitate și dezvoltare. Cei care nu vor reacționa, nu vor face schimbări, inclusiv așa de importante, precum reforma justiției, pur și simplu nu vor putea să dea o așa de bună oportunitate cetățenilor proprii”, a mai spus ambasadorul european.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
29
Cer senin
Umiditate:39 %
Vint:4,1 m/s
Wed
23
Thu
20
Fri
20
Sat
19
Sun
19

Curs oficial BNM 11 August 2020

MDL RATĂ TREND
EUR 19.4425 -0.1747
USD 16.5518 -0.0434
RON 4.0207 -0.0349
UAH 0.5998 -0.0006
RUB 0.2245 -0.0012
Arhivă Radio Chișinău