Ambasadorul Ucrainei la Chișinău: Kievul NU susține federalizarea R.Moldova
-
15 Martie 2017 17:40
„Îngrijorările” exprimate de administrația separatistă de la Tiraspol cu privire la așa-numită „blocadă” a Transnistriei, în legătură cu instituirea unui regim de control comun la granița moldo-ucraineană, se explică doar prin preocupările unor persoane interesate de menținerea schemelor ilegale de trafic la frontieră, declară ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Ivan Gnatișin.
Asemenea „îngrijorări” apar deoarece „Ucraina și Republica Moldova, cu sprijinul Uniunii Europene, perfecționează sistemul de combatere a acțiunilor ilegale la hotar”, a subliniat el, într-un interviu pentru publicația Jurnal de Chișinău.
Referind-se la poziția țării sale în procesul reglementării conflictului transnistrean, diplomatul ucrainean a subliniat că autoritățile de la Kiev nu vor susține federalizarea Republicii Moldova, „ca proiect impus din exterior după modelul celui din 2003”. Despre acest lucru au fost informați șeful Misiunii OSCE și partenerii internaționali, a precizat Ivan Gnatișin.
De asemenea, Ucraina va insista asupra respectării acordurilor semnate anterior, în special a deciziei adoptate la Summit-ul de la Istanbul din 1999 privind retragerea trupelor ruse, a armamentului și munițiilor de pe teritoriul Republicii Moldova, a mai spus el. În acest context, ambasadorul ucrainean a adăugat că Kievul își menține decizia de a oferi un coridor verde pentru evacuarea trupelor ruse din Transnistria.
Întrebat cum apreciază retorica prorusească a președintelui moldovean Igor Dodon, care a declarat că anterior că „Crimeea ar aparține de facto Federației Ruse”, Ivan Gnatișin a subliniat că „Ucraina va dialoga cu un președinte care respectă suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în conformitate cu Dreptul International, care nu va recunoaște ocuparea Crimeii de către Rusia”.