Ambasadorul României în SUA a discutat cu oficialul american pentru controlul armamentelor și securitate internațională despre scutul de la Deveselu

  • 22 Ianuarie 2022 18:56
Ambasadorul României în SUA a discutat cu oficialul american pentru controlul armamentelor și securitate internațională despre scutul de la Deveselu

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a avut o întâlnire cu Bonnie Jenkins, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor și securitate internațională în cadrul Departamentului de Stat al SUA, traansmite caleaeuropeana.ro.

Potrivit sursei citate, cei doi au discutat despre Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite, despre cooperarea bilaterală în domeniul securității și apărării, dar și despre importanța strategică a scutului anti-rachetă de la Deveselu.

”Am avut o discuție excelentă cu ambasadoarea Bonnie Jenkins, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor și securitate internațională în cadrul Departamentului de Stat al SUA. Am discutat despre Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite, aflat anul acesta la cea de-a 25-a aniversare, despre cooperarea bilaterală în domeniul securității și apărării, inclusiv în cadrul NATO”, a precizat acesta într-un mesaj publicat pe Facebook.

Totodată, cei doi au abordat și chestiunea scutului anti-rachetă de la Deveselu.

”De asemenea, împreună cu subsecretarul de stat am evidențiat importanța proiectului strategic comun de apărare împotriva rachetelor balistice Aegis Ashore de la Deveselu, o contribuție semnificativă pentru apărarea colectivă aliată, ca parte integrantă a capabilității aliate de apărare antirachetă”, a completat Muraru.

Trebuie specificat că scutul de la Deveselu este pur defensiv, după cum amintea și secretarul general adjunct al NATO

Întâlnirea dintre cei doi a avut loc în contextul solicitărilor Ministerului de Externe al Federației Ruse privind prezența militară aliată pe flancul estic al NATO, calificate de România drept inadminisibile și lipsite de orice fundament.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:58 %
Vint:1,03 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău