Ambasadorul agreat al Ucrainei la Chișinău a prezentat copiile scrisorilor de acreditare la MAEIE

  • 18 Februarie 2020 15:44
Ambasadorul agreat al Ucrainei la Chișinău a prezentat copiile scrisorilor de acreditare la MAEIE

Secretarul de Stat Dumitru Socolan l-a primit astăzi pe ambasadorul Ucrainei, Marko Shevchenko cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare la MAEIE.

Oficialii au abordat subiectele actuale de pe agenda relațiilor moldo-ucrainene și perspectivele dezvoltării cooperării între cele două țări.

În acest context, s-a discutat despre acțiunile planificate pentru perioada următoare, printre care, inclusiv, ședința Comisiei interguvernamentale pentru colaborare comercial-economică, o serie de întâlniri la nivel de experți pe anumite subiecte bilaterale, dialogul pe linia ministerelor de externe, precum și contactele la nivel înalt.

Secretarul de Stat Dumitru Socolan i-a urat succes ambasadorului în exercitarea mandatului său și l-a asigurat de sprijinul deplin din partea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Anterior, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, l-a numit pe Mark Șevcenko în funcția ambasador al Ucrainei în Republica Moldova. Un decret în acest sens a fost semnat ieri, 18 decembrie.

Șevcenko a mai activat anterior în Republica Moldova, în calitate de consilier politic al Ambasadei Ucrainei la Chișinău (2003-2007). În 2012 și între 2014-2015, Șevcenko a fost reprezentant temporar al Ucrainei în Canada.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău