Ambasada Canadei la Cairo și-a suspendat serviciile
-
08 Decembrie 2014 13:42
Ambasada Canadei la Cairo și-a suspendat astăzi serviciile pentru public din 'motive de securitate', după o decizie similară luată ieri de Marea Britanie, informează Agerpress.
Ambasadele Canadei și Marii Britanii, țări care sunt angajate în coaliția ce luptă împotriva Statului Islamic în Irak, nu au specificat clar 'motivele de securitate' care au stat la originea deciziei lor.
Ambasada SUA era însă deschisă astăzi.
De la destituirea președintelui islamist Mohamed Morsi, în iulie 2013, Egiptul este teatrul unui val de atentate sângeroase care au ca țintă forțele de securitate, în special la Cairo. Aceste atacuri sunt revendicate de grupări jihadiste care susțin că acționează ca răspuns la represiunea sângeroasă împotriva susținătorilor președintelui destituit.