Alți 557 angajați care s-au infectat cu COVID-19 la serviciu vor primi indemnizația unică
-
02 August 2020 09:31
Alți 557 angajați care s-au infectat cu COVID-19 la serviciu vor primi indemnizația unică în valoare de câte 16 mii lei.
Ministerul Finanțelor va aloca din Fondul de intervenție al Guvernului 8,912 milioane lei pentru acordarea indemnizațiilor unice angajaților instituțiilor medico-sanitare publice care în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu s-au infectat cu COVID-19.
Până în prezent 1133 angajați au beneficiat de indemnizația unică în valoare de 16 mii lei, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
Totodată, până la 31 iulie 2020, în conturile deschise de Ministerul Finanțelor pentru donații destinate combaterii COVID-19 au fost încasate mijloace financiare în sumă totală de 25.424.673,08 lei, dintre care: 25.112.666,34 lei, 3560 euro și 13.298 dolari SUA. Toate mijloacele financiare încasate la conturile deschise de Ministerul Finanțelor ca donații destinate combaterii COVID-19 au fost repartizate, mai informează autoritatea.