Alți 4 alpiniști au murit încercând să escaladeze Everestul, numărul victimelor din acest an a ajuns la 10

  • 24 Mai 2017 09:58
Alți 4 alpiniști au murit încercând să escaladeze Everestul, numărul victimelor din acest an a ajuns la 10

Șerpașii nepalezi au găsit cadavrele a patru alpiniști într-o tabără de pe Muntele Everest, informează miercuri Reuters citând un anunț al autorităților, numărul persoanelor decedate în încercarea de a cuceri cel mai înalt vârf al lumii ajungând în acest sezon la 10.

Trupurile neînsuflețite ale celor patru alpiniști au fost găsite în timpul nopții, în două corturi din Tabăra IV, situată la 8.000 de metri altitudine, a declarat în Kathmandu șerpașul Mingma de la Seven Summit Treks, grup din care fac parte șerpașii care au făcut descoperirea.

Nu este clar modul în care alpiniștii și-au pierdut viața, iar identitatea lor nu a fost încă stabilită, a adăugat Mingma care, precum mulți șerpași, este cunoscut pe numele său mic.

Ang Tshering, președintele Asociației alpiniștilor din Nepal, a explicat că marți vântul a bătut cu putere pe munte.

În timpul sezonului de escaladă din acest an de pe Muntele Everest, care se încheie luna aceasta, zece alpiniști și-au pierdut viața, unul dintre aceștia pe versantul chinezesc.

Șerpașii care au descoperit trupurile neînsuflețite se aflau într-o misiune de recuperare a cadavrului alpinistului Vladimir Strba din Slovacia care a decedat în weekend în apropierea vârfului de 8.850 de metri.

Corpul lui Strba a fost coborât în Tabăra II, la 6.400 de metri și urmează să fie transportat în cursul zilei de miercuri la Tabăra de Bază, a menționat Mingma.

Expedițiile din acest an de pe Everest se confruntă cu vremea nefavorabilă și cu vântul puternic.

Nepalul a eliberat permise unui număr de peste 370 de alpiniști pentru escaladarea Everestului în acest sezon.

Din 1953, când Tenzing Norgay (Nepal) și Edmund Hillary (Noua Zeelandă) au devenit primii alpiniști care au ajuns în vârf, circa 5.000 de alpiniști au mers pe urmele lor și aproximativ 300 au murit în această încercare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
5,52
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
8
Mon
7

Ultimele știri

Ce le lipsește rușilor pentru un progres major pe câmpul de luptă? Șeful forțelor NATO din Europa vine cu o analiză rece și pentru armata Kievului

Ce le lipsește rușilor pentru un progres major pe câmpul de luptă? Șeful forțelor NATO din Europa vine cu o analiză rece și pentru armata Kievului

Valoarea creditelor noi acordate a crescut cu 22% în luna decembrie. Cetățenii preferă împrumuturi în lei, pe un termen de până la cinci ani

Valoarea creditelor noi acordate a crescut cu 22% în luna decembrie. Cetățenii preferă împrumuturi în lei, pe un termen de până la cinci ani

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei: „Extinderea Uniunii Europene trebuie să includă Republica Moldova și Ucraina”

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei: „Extinderea Uniunii Europene trebuie să includă Republica Moldova și Ucraina”

Memorial Basarabean | Ana Bantoș: „Coșeriu așa gândea despre basarabeni, că ei au rezistat în pofida tuturor vitregiilor istoriei” (Audio. Partea a II-a)

Memorial Basarabean | Ana Bantoș: „Coșeriu așa gândea despre basarabeni, că ei au rezistat în pofida tuturor vitregiilor istoriei” (Audio. Partea a II-a)

CSP a desemnat un nou membru în Inspecția Procurorilor. Cine este acesta

CSP a desemnat un nou membru în Inspecția Procurorilor. Cine este acesta

„S-ar putea ca sub Trump să nu fie bine – dar va fi mult mai bine decât sub Biden” – poziție neașteptată din Ucraina, într-un moment crucial pentru război

„S-ar putea ca sub Trump să nu fie bine – dar va fi mult mai bine decât sub Biden” – poziție neașteptată din Ucraina, într-un moment crucial pentru război

Oleg Serebrian: „Regiunea transnistreană mai are gaz pentru 10 zile. La Tiraspol se mai trăiește cu iluzia că va veni un ajutor din răsărit”

Oleg Serebrian: „Regiunea transnistreană mai are gaz pentru 10 zile. La Tiraspol se mai trăiește cu iluzia că va veni un ajutor din răsărit”

FOTO | Secretarul de stat al MAE, întrevedere cu șeful interimar al Oficiului de Legătură NATO în Republica Moldova. Ce subiecte au fost discutate

FOTO | Secretarul de stat al MAE, întrevedere cu șeful interimar al Oficiului de Legătură NATO în Republica Moldova. Ce subiecte au fost discutate

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, și Președinta Adunării Naționale Sloveniei, Urška Klakočar Zupančič

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, și Președinta Adunării Naționale Sloveniei, Urška Klakočar Zupančič

Autoritățile române anunță noi măsuri pentru a combate ilegalitățile care privesc cărțile de identitate. Ce trebuie să facă persoanele care nu locuiesc la adresa din buletin

Autoritățile române anunță noi măsuri pentru a combate ilegalitățile care privesc cărțile de identitate. Ce trebuie să facă persoanele care nu locuiesc la adresa din buletin

Arhivă Radio Chișinău