Altercații între poliție și manifestanți la Kiev. Oamenii au iești în stradă pentru a protesta față de un proiect controversat

  • 17 Decembrie 2019 16:33
Altercații între poliție și manifestanți la Kiev. Oamenii au iești în stradă pentru a protesta față de un proiect controversat

Capitala ucraineană Kiev a fost marți scena unor ciocniri între poliție și manifestanți care protestau în fața parlamentului împotriva unui controversat proiect de lege ce vizează autorizarea vânzării de terenuri agricole fertile, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Câteva mii de persoane s-au adunat la parlament pentru a denunța reforma, iar câteva sute de protestatari, membri ai unei mișcări naționaliste, au aruncat cu pietre și cărămizi în forțele de ordine, care au recurs la gaze lacrimogene.

Vitrina unui hotel situat în apropiere a fost spartă, iar ulterior unii dintre manifestanți au început să instaleze corturi pe stradă în fața clădirii legislativului, au constatat jurnaliști de la AFP.

Doi membri ai forțelor de ordine au fost răniți și transportați la spital, potrivit poliției, iar cel puțin opt manifestanți au fost reținuți și unul spitalizat, a consemnat AFP.

Manifestanții veniți la protest la apelul unor partide și asociații ale fermierilor au criticat proiectul de lege aflat în dezbaterea legislatorilor și care, dacă va fi adoptat așa cum este prevăzut înainte de sfârșitul anului, ar urma să autorizeze începând din 2020 vânzarea de terenuri agricole ucrainene.

Supranumită pe vremuri "grânarul Europei", Ucraina dispune de 32,5 milioane de hectare de teren arabil - aproape dublu față de Franța, notează AFP - considerat între cele mai fertile din lume, dar care în momentul de față nu poate fi vândut, ci doar dat în arendă.

Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, deschiderea acestei piețe, susținută de președintele Volodimir Zelenski, i-ar putea aduce Ucrainei 1,5 puncte de creștere în plus în fiecare an, în condițiile în care această țară este în prezent una din cele mai sărace din Europa.

Totuși, sondajele arată că între jumătate și două treimi dintre ucraineni se opun acestei inițiative, de teamă că de aceasta vor profita doar oligarhii ucraineni și unele grupuri străine.

În forma în care a fost adoptat la prima lectură, luna trecută, controversatul proiect prevede însă doar accesul persoanelor și entităților ucrainene la achiziția terenurilor agricole, începând din octombrie 2020. În încercarea de a liniști opinia publică, Zelenski a promis organizarea unui referendum înainte de a permite accesul străinilor pe această piață.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:2,57 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău