Alte trei avioane F-16 cumpărate de România de la norvegieni au aterizat la Câmpia Turzii
-
28 Iunie 18:38
Trei avioane F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, vineri, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, informează Ministerul Apărării Naționale (MApN). Avioanele F-16 vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vânătoare din cadrul Bazei 71 Aeriană.
„Operaționalizarea următoarelor două escadrile de aeronave F-16, la Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu, va contribui semnificativ la întărirea securității României și flancului estic al NATO, prin executarea de misiuni de apărare a spațiului aerian național și aliat cu trei escadrile, de pe trei baze aeriene, prin Serviciul de Luptă Permanent de Poliție Aeriană”, a declarat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, scrie digi24.ro.
Ministrul a evidențiat, de asemenea, importanța înființării Centrului European de Instruire F-16 de la Fetești, care a sporit semnificativ capacitatea Forțelor Aeriene de a-și pregăti într-un timp mult mai scurt piloții care să opereze aceste aeronave.
„Disponibilitatea Țărilor de Jos și a firmei americane Lockheed Martin de a contribui la înființarea și funcționarea unui asemenea Centru de pregătire, unic pe teritoriul european, a reprezentat o șansă pentru România de a avansa mult mai repede în procesul de operaționalizare a escadrilelor doi și trei de aeronave F-16. Puterea Alianței stă în coeziunea membrilor săi, iar Centrul European F-16 de la Fetești este o dovadă concretă a solidității angajamentului nostru comun pentru pacea și securitatea spațiului euro-atlantic", a mai spus Tîlvăr.
Cu cele trei aeronave F-16 sosite astăzi, Forțele Aeriene Române au recepționat, până în prezent, nouă din cele 32 avioane care au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, împreună cu pachetul de bunuri și servicii aferent. Finalizarea recepției întregului lot este estimată pentru finalul anului 2025.
Conform Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană, în cadrul programului "Avion multirol al Forțelor Aeriene", Guvernul României a atribuit Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziție a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic inițial, și a unui a pachet de bunuri și servicii complementar (de la Guvernul Statelor Unite ale Americii). Avioanele vor fi livrate în stare operațională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziție, de minimum 10 ani, către avioanele de generația a V-a, F-35, ceea ce face ca achiziția avioanelor de luptă norvegiene să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două țări NATO aliate, precizează MApN.