Alte 55 de sate din Republica Moldova vor beneficia de farmacii subvenționate de stat
-
07 Aprilie 21:05

Alte 55 de localități rurale vor beneficia de farmacii subvenționate de stat. Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a desfășurat licitația nr. 4 pentru acordarea subvențiilor destinate deschiderii farmaciilor în localitățile rurale, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, nouă agenți economici și-au asumat angajamentul de a deschide farmacii în 55 de localități, contribuind astfel la extinderea accesului la servicii farmaceutice pentru populația rurală.
Conform AMDM, toate localitățile propuse de autoritățile publice locale au fost licitate și au fost atribuite agenților economici participanți, urmând ca, în termen de șase luni, în aceste sate să fie deschise farmacii.
Până în prezent, AMDM a eliberat 81 de licențe, iar 76 de farmacii sunt deja active, deservind comunitățile rurale.