Alexandru Slusari: „Azi Guvernul Dodon încă odată a mințit fermierii”

  • 31 Iulie 2020 19:00
Alexandru Slusari: „Azi Guvernul Dodon încă odată a mințit fermierii”

Reprezentantul Platformei DA, Alexandru Slusari, a comentat inițiativa aprobată astăzi de Guvern privind compensarea agricultorilor care au suferit în urma calamităților naturale, cum ar fi seceta sau grindina.

„Azi Guvernul Dodon încă odată a mințit fermierii. Executivul a alocat pentru acoperirea pierderilor agricultorilor în urma calamităților naturale nu 350, nu 300 și nici nu măcar 200 mln. lei. Doar 100 mln. Căte 500 lei la fiecare hectar de grău afectat. Sub 10 % din cheltuieli. Compensațiile vor primi doar acei producători agricoli, care au pierdut minimum 60 % din recolta cerealelor de prima grupă. Dacă ai pierdut 55 %, deja nu ai dreptul la despăgubire. Apropo, legislația prevede că seceta excesivă se începe de la 30 % din roada afectată. Promisiunea cu 300 milioane a urmat după protestul agricultorilor din raioanele Ștefan Vodă și Căușeni. Deși era clar că imediat acordarea sprijinului în valoarea respectivă era imposibilă, întrucăt o parte din bani sunt incluși în Fondul de Dezvoltare a Agriculturii, iar cealaltă suma a fost promisă din Fondul de intervenții, din care juridic se interzice finanțarea altor solicitanți, decăt autoritățile centrale/locale și organizațiile necomerciale. Plus este nevoie de 2 Regulamente distincte și două autorități diferite, care ar gestiona aceste fonduri. În mod normal Guvernul ar trebui imediat după protestul să vină în Parlament cu rectificarea bugetului și concentrarea întregii sume de asistență pentru agricultori suferiți întrun singur Fond. Însă Dodon să teme ca dracul de tămâie reluareai activității Parlamentului. Ori îi este frică ca deputații vor identifica mai mulți bani pentru țărani afectați, care pot fi redistribuiți de la supermarketuri și companii petroliere ori în realitatea nu intenționează în timpul apropiat să aloce mai mult de 100 mln. lei pentru depășirea consecințelor calamităților naturale. Cert este că Chicu, speriat de amploarea protestelor fermierilor, a mințit că foarte degrabă agricultorii vor primi peste 1000 lei pentru fiecare hectar afectat. P.S.De forța majora și vacanța fiscală nici vorbă nu se aude de la Guvern, care fiecare dată repetă că sectorul agroindustrial este prioritar pentru țara”, a scris Slusari pe Facebook. 

Menționăm că, potrivit unui comunicat al Guvernului, a fost aprobat astăzi Regulamentul privind stabilirea modului de acordare a compensațiilor pentru diminuarea consecințelor calamităților naturale asupra recoltei anului 2020.

Conform hotărârii Executivului, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, va distribui o sută de milioane de lei din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru acordarea compensațiilor în scopul diminuării consecințelor calamităților naturale asupra recoltei anului 2020.

În pofida unei crize pandemice și economice semnificative, pentru a acoperi parțial prejudiciile cauzate de calamitățile naturale, Guvernul va aloca în jur de 300 milioane de lei agricultorilor. Dintre acestea, 100 de milioane de lei vor fi alocate din Fondul de Subvenționare a Agriculturii, iar 200 - din Fondul de Intervenții al Guvernului. Pentru un hectar reînsămânțat după ce a fost semănat în toamnă, Guvernul va acoperi 1080 lei. Pentru 1 ha semănat cu grâu, afectat în proporție mai mare de 60% – 1000 lei, orz – 1020 lei, rapiță – 1400 lei. De asemenea, va fi acoperit parțial și prejudiciul cauzat de grindină.

Regulamentul stabilește modul de acordare a mijloacelor financiare destinate compensării parțiale a cheltuielilor suportate la semănatul și întreținerea culturilor cerealiere din prima grupă afectate de secetă și întreținerea culturilor horticole afectate de căderile de grindină. Compensațiile vor fi acordate agricultorilor, ale căror culturi au fost compromise în proporție mai mare de 60%, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură.

În anul 2020, din cele 415 mii de hectare de culturi cerealiere, aproape 200 mii au fost afectate de secetă și alte calamități naturale în proporție de peste 60%.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
2,18
Cer fragmentat
Umiditate:65 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău