Alexandru Munteanu anunță că Agenția Proprietății Publice va fi reorganizată: „Avem nevoie de gestionare corporativă profesională”

  • 24 Iunie 13:05
Alexandru Munteanu anunță că Agenția Proprietății Publice va fi reorganizată: „Avem nevoie de gestionare corporativă profesională”

Premierul Alexandru Munteanu a anunțat astăzi necesitatea reorganizării Agenției Proprietății Publice (APP), pentru a consolida transparența, responsabilitatea managerială și capacitatea instituției de a administra eficient bunurile statului în interesul cetățenilor.

Alexandru Munteanu a subliniat că APP gestionează active strategice ale statului și are responsabilitatea de a gestiona patrimoniul public cu maximă transparență, profesionalism și responsabilitate.

„Vreau să mă refer la necesitatea urgentă a reorganizării APP. Gestionează active strategice ale statului și are responsabilitatea de a gestiona patrimoniul public cu maximă transparență, profesionalism și responsabilitate. În ultima perioadă au apărut prea multe semnale și prea multe întrebări legitime privind anumite procese și practici din interiorul instituției. Și eu, noi toți aici, nu putem să le ignorăm. Când este vorba doar de Moldatsa De aceea, consider că APP are nevoie de o reorganizare din temelie, care să consolideze transparența, responsabilitatea managerială și capacitatea instituției de a administra eficient bunurile statului în interesul cetățenilor. Avem nevoie de gestionare corporativă profesională. Asta este mesajul principal”, a declarat Alexandru Munteanu, la începutul ședinței de astăzi a Guvernului, transmite Moldpres.

Agenția Proprietății Publice este autoritatea administrativă centrală din subordinea Guvernului care implementează politica statului în domeniile de activitate ce îi sunt încredințate.

Agenția are misiunea de a asigura implementarea politicii statului în domeniile administrării și deetatizării proprietății publice, precum și a parteneriatului public-privat, exercitând, în numele Guvernului, funcțiile de fondator al întreprinderilor de stat și de deținător de acțiuni (părți sociale) în societățile comerciale cu capital integral sau majoritar public.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
20,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:41 %
Vint:1,11 m/s
Tue
23
Wed
22
Thu
18
Fri
19
Sat
18
Arhivă Radio Chișinău