Alexandru Jizdan: Încă 13 posturi ilegale instalate de regimul de la Tiraspol au mai rămas în Zona de Securitate
-
29 Iulie 2020 12:26
Încă 13 posturi ilegale instalate de regimul de la Tiraspol au mai rămas în Zona de Securitate, a declarat astăzi președintele Comisiei parlamentare pentru securitate, apărare și ordine publică, Alexandru Jizdan, după o ședință la sediul Serviciului de Informații și Securitate.
El a precizat că la ședința la care au participat conducerea SIS, ministrul Apărării, cel de Interne și vicepremierul pentru Reintegrare, fiecare instituție a prezentat rapoarte referitoare la acest subiect. Potrivit lui Alexandru Jizdan, din cele 37 de posturi ilegale amplasate inițial, ar mai fi rămas 13.
Totodată, el a anunțat că Biroul pentru Reintegrare a propus modificarea legislației în așa fel ca astfel de acțiuni ale forțelor separatiste din stânga Nistrului să poată fi penalizate.
Amintim că regimul separatist a instalat cel puțin 37 de posturi ilegale în zona de securitate, sub pretextul măsurilor epidemiologice. Potrivit Chișinăului, „instalarea acestor posturi reprezintă o sfidare nu doar a Acordului din 21 iulie 1992, ci și a celui de la Odessa, semnat la 20 martie 1998, care încă atunci condamna prezența grănicerilor în Zona de Securitate și stipula retragerea treptată a acestora”.
Opoziția, veteranii de război și experții au cerut în repetate rânduri acțiuni mai hotărâte din partea autorităților de la Chișinău, acuzate că cedează în detrimentul intereselor Republicii Moldova.
Ieri subiectul a fost discutat și în cadrul unei întrevederi dintre președintele Igor Dodon și liderul separatist ,Vadim Krasnoselski, iar Tiraspolul anunța că a retras mai multe posturi și ar mai fi rămas doar 11.