Alexandru Curtianu a anunțat lista jucătorilor pentru meciul cu România
-
10 Februarie 2015 15:38
Antrenorul naționalei de fotbal a Moldovei a anunțat lotul celor 22 de jucători convocați pentru meciurile amicale cu România pe 14 februarie și Kazahstanul – pe 18 februarie.
Alexandru Curtianu a precizat la o conferință de presă cu câteva minute în urmă că aceste două amicale nu sunt pe lista UEFA motiv din care nu au putut fi convocați cei mai buni jucători ai naționalei:
”Din păcate nu putem să-i convocăm pe toți, deoarece meciurile nu sunt sub egida UEFA. Deci, noi nu putem obliga cluburile să le dea drumul tuturor jucătorilor pe care i-am vrea. Din această cauză vor lipsi Alexandru Epureanu (Istanbul BB), Artur Ioniță (Verona), Igor Armaș (Kuban Krasnodar). Doar la al doilea meci vor veni Alexandru Gațcan (FC Rostov) și Victor Golovatenco (FC Sibir)”.
Alexandru Curtianu a meționat că cele două amicale fac parte din etapa de pregătiri pentru meciul din luna martie cu Suedia din preliminariile campionatului european.
Portari: Ilie Cebanu (Mordovia, Rusia), Nicolae Calancea (Ceahlăul, România).
Fundași: Victor Golovatenco (Sibir, Rusia), Petru Racu, Iulian Erhan (ambii - Milsami), Ștefan Burghiu, Ion Jardan (ambii - Zimbru), Veaceslav Posmac (Dacia), Maxim Antoniuc (Sheriff).
Mijlocași: Alexandru Gațcan (Rostov, Rusia), Andrei Cojocari, Artur Patraș (ambii - Milsami), Serghei Gheorghiev (Sheriff), Vadim Rața (FC Tiraspol), Cătălin Carp (CFR Cluj, România), Anatol Cheptine (fără club), Alexandru Onica (Neftchi, Uzbekistan).
Atacanți: Igor Picușciac (Amkar, Rusia), Eugeniu Sidorenco (Hapoel Nazareth Illit, Israel), Petru Leuca (Dacia), Gheorghe Boghiu (FC Tiraspol), Alexandru Dedov (fără club).