Alexandru Arseni | Actualul președinte se ocupă cu ce vreți, numai nu cu ce trebuie. În republică prezidențială, președintele are foarte clar stabilite competențele în Constituție
-
29 Februarie 2020 11:21
Calitatea guvernării în Republica Moldova a scăzut foarte mult în ultimii ani, iar asta pentru că cei care ne guvernează nu își exercită, fiecare în parte, atribuțiile stabilite de Constituție. De această părere sunt invitații emisiunii Punctul pe AZi de la postul TVR MOLDOVA, care s-au referit, în special la președintele Igor Dodon, care, face exces de zel în procesul de exercitare a funcției pe care o deține.
Potrivit sursei citate, fostul vicepreședinte al Parlamentului Iurie Țap se întreabă de ce avem nevoie de un prim-ministru, dacă majoritatea deciziilor le ia sau sunt anunțate de șeful statului. Acesta spune că, conform Constituției, puterile sunt separate în stat și acestea trebuie să colaboreze, doar că nu într-un asemenea mod.
„Ceea ce se întâmplă este rău de tot, Președintele Dodon vrea să se pună la vedere, fie că vorbim despre coronavirus, fie că vorbim de Hîncești. Este un teatru al absurdului, calitatea guvernării s-a dus peste cap. Problema Republicii Moldova din punctul meu de vedere este un gravă de tot pentru că este vorba despre criza spirituală profundă, despre care practic nu se vorbește. Dacă este să vorbim ce au făcut guvernările de la 1991 încoace pe această dimensiune, îmi pare rău, dar această dimensiune a rămas intactă.
Dacă Parlamentul încalcă Legea, dacă Curtea Constituțională încalcă Legea, despre ce calitate a guvernării putem vorbi? Clasa politică trebuie să fie model”, declară Iurie Țap.
De aceeași părere este Alexandru Arseni, deputat în Primul Parlament, care declară că guvernanții încalcă legea la stânga și la dreapta.
„Domnul Dodon nu cunoaște nici lucrul, nici probleme societății și nici nu vrea să le cunoască. Este nevoie de o redeșteptare, care tot nouă ne aparține această funcție de a ne redeștepta, să cerem de la cei care ne guvernează să respecte Constituția. Actualul președinte se ocupă cu ce vreți, numai nu cu ce trebuie. În republică prezidențială, președintele are foarte clar stabilite competențele în Constituție.
De câte ori președintele SUA a invitat la el pe președintele Senatului sau al Camerei Deputaților, sau pe primarul Washingtonului? De câte ori a invitat la ședințe operative luni? Exclus! În asta constă guvernarea unui stat. Cei care guvernează să-și exercite funcțiile sale, cu competențele stabilite de Constituție”.
De cealaltă parte, fostul vicepreședinte al Parlamentului Valeriu Ghilețchi confirmă că Igor Dodon face exces de zel, însă consideră că „situația de astăzi nu este chiar așa de rea și s-ar putea să fie mult mai rău”.
De asemenea, Valeriu Ghilețchi consideră că o parte din acțiunile președintelui Igor Dodon sunt doar acțiuni de PR, în primul rând pentru că cetățenii acceptă una ca asta, dar și pentru că suntem într-un an în care vor avea loc alegeri prezidențiale.