ALERTĂ de securitate în Serbia în urma unei operațiuni a Poliției din Kosovo
-
28 Mai 2019 13:16
Forțele de securitate din Serbia sunt în alertă după ce Poliția din Kosovo a declanșat o operațiune de combatere a contrabandei în nordul teritoriului, într-o regiune în care etnicii sârbi sunt majoritari, potrivit Reuters.
Operațiunea Poliției kosovare a avut loc pe fondul unei creșteri a tensiunilor din patru localități din nordul entității, care se află în cea mai mare parte în afara controlului autorităților de la Priștina.
Polițiștii kosovari au arestat zeci de persoane, printre care și etnici sârbi, pentru acuzații de contrabandă cu diverse bunuri. Potrivit unui comunicat, persoanele reținute au opus „rezistență armată”, iar un polițist a fost rănit în cadrul acestei operațiuni.
Autoritățile de la Belgrad consideră că această decizie a autorităților de la Priștina este o încercare de a prelua controlul total asupra regiunilor kosovare de la granița cu Serbia. Premierul Serbiei, Ana Brnabic, a solicitat din acest motiv forțelor de securitate să fie în alertă maximă.
Președintele sârb, Aleksandar Vucici, a recunoscut că Belgradul a pierdut controlul asupra Kosovo, însă a avertizat că Serbia va lua măsuri în cazul în care etnicii sârbi din regiune vor fi atacați.
Contrabanda în regiune este foarte răspândită, iar Reuters notează că fenomenul a luat amploare după noiembrie 2018, când Priștina a introdus o taxă de 100% pentru produsele importate din Serbia.
Kosovo și-a declarat unilateral independența față de Serbia în 2008. În timp ce Statele Unite și majoritatea statelor Uniunii Europene i-au recunoscut independența, Serbia, Rusia și China continuă să se opună declarației Kosovo din 2008.
sursa: mediafax