Alegeri prezidențiale România | Ghidul alegătorului român din străinătate
-
11 Octombrie 2019 18:55
Ambasada României în Republica Moldova informează cetățenii români din Republica Moldova, interesați de modul în care își pot exercita dreptul de vot pentru alegerea Președintelui României – în luna noiembrie 2019, că pot accesa Ghidul alegătorului român din străinătate (în format pdf) de pe pagina de web a Ambasadei.
În acest context, Ghidul alegătorului român din străinătate reprezintă o sursă utilă și completă de informații privind exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale de către cetățenii români din străinătate și are rolul de a clarifica aspecte privind desfășurarea și organizarea alegerilor prezidențiale în străinătate.
În România, primul tur al alegerilor prezidențiale are loc pe 10 noiembrie, iar în cazul în care niciunul dintre candidați nu întrunește 50%+1 din voturi - al doilea tur va avea loc pe 24 noiembrie.
Cetățenii români din Republica Moldova vor putea vota trei zile la rând, începând de vineri, 8 noimebrie și până duminică, 10 noiembrie, între orele 7-21, la una din secțiile de votare deschise în țara noastră.
Pe lângă votul tradițional exprimat la orice secție de votare deschisă de statul român, alegătorii se pot înregistra pentru votul prin corespondență sau să solicite înființarea de secții de votare în străinătate mai aproape de domiciliul lor.