Alegeri parlamentare în Cehia: Partidul lui Andrej Babiš, un miliardar populist judecat pentru corupție, a câștigat cu 34,7%

  • 05 Octombrie 09:47
Alegeri parlamentare în Cehia: Partidul lui Andrej Babiš, un miliardar populist judecat pentru corupție, a câștigat cu 34,7%

În Cehia se întrevede un guvern minoritar cu sprijinul a două partide de extrema dreaptă. Populistul Andrej Babis și partidul său ANO 2011 se clasează pe primul loc în alegerile parlamentare.

Alegerile parlamentare din Cehia au fost câștigate, sâmbătă, de ANO 2011, partidul lui Andrej Babiš, miliardarul populist judecat pentru corupție, care a obținut 34,7% din opțiunile electoratului. Prezența la vot a fost de aproape 69%, transmite G4media.ro.

Pe locul doi s-a clasat cu 23,2% coaliția politică reprezentată de premierul Petr Fiala, SPOLU, în timp ce stânga reprezentată de Stačilo! (”A fost destul!”) n-a intrat în Parlament, obținând doar puțin peste 4% din voturile cehilor.

Alegerile au fost cruciale pentru parcursul țării, iar formarea viitorului guvern depinde de nominalizarea pe care o va face președintele pro-UE și pro-NATO, Petr Pavel. 

Cehii i-au ales sâmbătă doar pe cei 200 de deputați ai camerei inferioare a Parlamentului de la Praga, urmând ca senatorii să fie aleși ulterior, printr-un alt sistem de vot (uninominal). 

Andrej Babis este un aliat al lui Viktor Orban din Ungaria în grupul „Patrioții pentru Europa” din Parlamentul European și a adoptat o poziție ambivalentă cu privire la ajutorul acordat Ucrainei, îndepărtându-se de guvernul Fiala, care a adoptat rapid o poziție fermă de sprijinire a Kievului după atacul Rusiei din 2022.

Deși au donat mai puțin decât alții din punct de vedere financiar, cehii au fost printre primii care au dat ucrainenilor tancuri și vehicule de luptă și au înființat „Inițiativa cehă”, reunind oameni de afaceri și oficiali din domeniul apărării pentru a găsi milioane de proiectile de artilerie în întreaga lume pentru Kiev, cu finanțare din partea țărilor occidentale. Babis promite să pună capăt acestui proiect, spunând că este prea scump și că dorește ca NATO și UE să se ocupe de Ucraina.

Alegătorii din Republica Cehă s-au prezentat la urne vineri și sâmbătă, la un scrutin parlamentar pe care protagoniștii și analiștii l-au descris drept unul crucial, care ar putea duce la ciocniri cu UE pe teme de la migrație la politica climatică. Votul a fost urmărit îndeaproape la Bruxelles, care analizează cu nervozitate posibilitatea existenței unui al treilea agitator anti-UE în Europa Centrală, alături de Ungaria și Slovacia, cu implicații potențiale asupra sprijinului blocului european pentru Ucraina.

Cehii au avut de suferit de pe urma creșterii inflației după pandemie și invazia Rusiei în Ucraina și s-au recuperat lent după una dintre cele mai grave scăderi ale veniturilor reale din Europa. Acest lucru rămâne în mintea alegătorilor și afectează popularitatea coaliției Spolu a prim-ministrului Petr Fiala și a aliaților săi liberali din guvern, care s-au concentrat pe reducerea deficitului bugetar.

Dar cehii sunt obișnuiți cu schimbările – niciun guvern în funcție nu a câștigat un al doilea mandat din 1996.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
10,52
Cer fragmentat
Umiditate:90 %
Vint:4,63 m/s
Mon
12
Tue
12
Wed
12
Thu
12
Fri
14
Arhivă Radio Chișinău