Alegeri Mexic | 30 de candidați au fost asasinați într-o lună

  • 11 Iunie 2018 10:51
Alegeri Mexic | 30 de candidați au fost asasinați într-o lună

Pe 1 iulie, în Mexic sunt programate alegeri generale. Iar scena politică trece prin ceea ce pare a fi deja o epidemie de asasinate.

Cel mai recent caz este cel al lui Fernando Puron, candidat pentru un loc în Camera Deputaților din partea Partidului Instituțional Revoluționar (PIR).

La câteva minute după ce a participat la o dezbatere electorală, Puron a fost împușcat mortal de un asasin neidentificat.

Crima a avut loc în orașul Piedras Negras, în care candidatul PIR ocupase anterior fotoliul de primar, transmite CNN.

Coincidență cinică: la dezbatere, Fernando Puron tocmai ce abordase flagelul crimei organizate din Mexic. „Nu trebuie să ne fie frică. Trebuie să înfruntăm crima”, îi îndemnase de la tribună, înainte de a fi împușcat, Puron pe susținătorii săi.  

Într-o înregistrare de pe o cameră de supraveghere se observă cum politicianul vorbește cu suporterii săi, în timp ce asasinul se apropie calm prin spatele lui și îl împușcă în cap.

Poliția nu a arestat încă niciun suspect.

Moartea lui Fernando Puron ridică numărul politicienilor asasinați până acum, de la începutul campaniei electorale în luna septembrie 2017, la 112.

Luna trecută, alți doi oficiali au fost uciși în statul mexican Chihuahua, la frontiera cu SUA. Mai devreme, în luna martie, aproximativ 30 de candidați la alegeri au fost asasinați.

Bandele criminale alimentate cu bani din traficul de droguri încearcă să controleze politica, în special la nivel local, și îi iau ca ținte pe politicienii care ar putea acționa împotriva lor.

2017 a fost cel mai sângeros an pentru Mexic din ultimele două decenii, fiind înregistrate 29.000 de crime.

sursa: digi24

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:7,2 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău