Alegeri în Marea Britanie | Care este cel mai bun scenariu pentru cetățenii români din UK
-
12 Decembrie 2019 18:48
Marea Britanie organizează joi alegeri parlamentare, zeci de mii de secții de votare s-au deschis la ora locală 7.00 într-un scrutin solicitat de premierul în exercițiu Boris Johnson.
Fostul ministru de Externe al României, Cristian Diaconescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, referitor la alegerile parlamentare care au loc joi în Marea Britanie, că pentru cetățenii români care trăiesc în această țară este foarte important cum viitoarea conducere va implementa sau nu ieșirea din Uniunea Europeană.
"Scenariul cel mai bun, în situația dată, ar fi păstrarea drepturilor și a responsabilităților ca și cetățeni membri ai Uniunii Europene. Indiferent de mișcările politice ulterioare, respectarea statului pentru sutele de mii de români care muncesc, învață, au companii, au firme în Marea Britanie, așa cum el a fost stabilit în interiorul pieței unice a Uniunii Europene, reprezintă, după părerea mea, cea mai bună și cea mai favorabilă atitudine pe care Marea Britanie, indiferent cine câștigă alegerile, ar trebui să le respecte. Pentru români este important cum viitoarea conducere politică va implementa sau nu ieșirea din Uniunea Europeană", a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristian Diaconescu.
Fostul ministru de Externe a subliniat că sutele de mii de români din Marea Britanie se așteaptă la un anume tip de predictibilitate.
"Deocamdată, nu se poate spune care dintre partide, laburiștii sau conservatorii, pot asigura o astfel de predictibilitate.Pot spune că din zone precum politicianul Nigel Farage am auzit niște semnale extrem de negative, în legătură cu perspectivele și drepturile cetățenilor europeni aflați în Marea Britanie și, din acest punct de vedere, dacă aceasta este atitudinea ce va fi împărtășită de viitoarea conducere politică la Londra, atunci s-ar putea să existe o problemă", a completat Cristian Diaconescu.
Aproximativ două treimi din alegători, sau aproximativ 30 de milioane, sunt așteptate la urne în scrutinul legislativ de joi.
Potrivit ultimelor sondaje, conservatorii au multe șanse de a câștiga majoritatea locurilor din Parlament.
"Votați Partidul Conservator, îndepliniți Brexit și ajutați țara noastră să meargă mai departe", a declarat Johnson într-un mesaj video adresat alegătorilor.
Campania acestuia s-a bazat pe promisiunea de a retrage Marea Britanie din Uniunea Europeană la 31 ianuarie.
Acordul negociat cu Bruxellesul este "pregătită să îndeplinească Brexit" dacă formațiunea sa politică va obține o majoritate în Parlament, a declarat premierul.
Johnson, în vârstă de 55 de ani, a promis de asemenea că va limita imigrația și că va negocia acorduri comerciale post-Brexit cu Statele Unite și alte țări non-UE.
Liderul opoziției, Jeremy Corbyn, a promis că Partidul Laburist va negocia un acord mai bun pentru Brexit, care va fi supus unui nou referendum.