Alegeri în Găgăuzia: 11 candidați s-au înregistrat în cursa electorală
-
03 Martie 2015 14:33
11 candidați s-au înregistrat în cursa electorală pentru alegerea bașcanului Găgăuziei, care va avea loc pe 22 martie.
Alegerile trezesc îngrijorări la Chișinău, în condițiile în care aproape 70% din populația regiunii este orientată spre Moscova. Experții susțin că miza acestor alegeri este mare și din considerentul că mai multe forțe din exterior doresc să-și întărească influența în regiune.
În competiția pentru funcția de bașcan s-au înscris 11 candidați care se declară independenți și doar unul dintre ei, și anume ex-deputatul comunist, Irina Vlah, este susținută oficial de Partidul Socialiștilor. Mizând pe electoratul pro-rus, majoritatea candidaților exploatează o politică ce se distanțează de orientarea externă a Republicii Moldova spre UE și de elitele politice de la Chișinău.
Politologul Corneliu Ciurea este de părere că miza alegerilor din regiunea găgăuză este foarte mare, în special pentru buna relație între Chișinău și Comrat. În opinia analistului lupta se va da între două tabere, de altfel cum s-a întâmplat și la alegerile parlamentare din toamnă.
”Chișinăul este interesat să aibă un bașkan cooperant, însă are de ales între mai multe rele. Va trebui să aleagă răul cel mai mic fără a avea certitudinea că opțiunea Chișinăului va fi agreată și de poporul găgăuz. Conflictualitatea relațiilor dintre Chișinău și Comrat va rămâne, indiferent de persoana care va deține funcția de bașkan”, potrivit lui Cornel Ciurea.
În opinia expertului, Pavel Postică, director de programe în cadrul Asociației ”Promo-Lex” în ultima perioadă se înregistrează o intensificare a activității anumitor forțe, interesate de a menține active forțele pro-ruse în această zonă, în condițiile în care majoritatea candidaților pledează pentru integrarea eurasiatică. În această situație autoritățile de la Chișinău sunt obligate să întreprindă acțiuni ca să atragă cetățenii din zona respectivă.
Nu cred că e corect ca candidații la funcția de bașcan să vine cu un mesaj electoral care ar viza vectorul de dezvoltare a țării.Există forțe care ar avea interesul de a se întări în plan geostrategic, în special în regiunea UTA Gagauz-Yery, inclusiv și forțe din Federația Rusă, care de fiecare dată utilizează punctele nevralgice, slabe ale fiecărui stat. Ceea ce se întâmplă în Găgăuzya și mesajul cu care vin candidații pentru alegătorii de acolo mi se pare un pic incorect, a declarat Pavel Postică.
Totodată, Pavel Postică este de părere că autorităților de la Chișinău le-ar fi convenabil un bașcan cooperant, care s-ar axa pe soluționarea problemelor economice cu care se confruntă regiunea autonomă.
Primul tur al alegerilor bașcanului Găgăuziei va avea loc la 22 martie. Cel de-al doilea tur, în cazul în care bașcanul nu va fi ales din primul tur este programat pentru data de 5 aprilie. Mandatul actualului bașcan Mihail Formuzal a expirat la 14 februarie, el neavând dreptul să dețină un alt mandat.