Alegeri anticipate în Ucraina

  • 23 Februarie 2014 12:33
Alegeri anticipate în Ucraina

Noua majoritate parlamentară a adoptat hotărârea cu privire la înlăturarea din funcție a președintelui Viktor Ianukovici și organizarea de alegeri prezidențiale anticipate.

Președintele Viktor Ianukovici îndepărtat de la putere de Parlament, conducerea structurilor de forță înlocuită, Iulia Timoșenko eliberată și convocarera de alegeri anticipate în luna mai - sunt principalele evoluții ale zilei de ieri în Ucraina.

Ieri, noua majoritate parlamentară, dominată de fosta opoziție, a adoptat hotărârea cu privire la înlăturarea din funcție a președintelui Viktor Ianukovici și organizarea de alegeri prezidențiale anticipate la 25 mai. 

De asemenea, deputații au votat reintrarea în vigoare începând de duminică a Constituției din 2004 și restabilirea sistemului parlamentar prezidențial, eliberarea din detenție a ex-premierului Iulia Timoșenko, numirea de coordonatori din rândul fostei opoziții la conducerea Ministerului de Interne și Ministerului Apărării, ca și a Serviciului de Securitate al Ucrainei, și totodată o moțiune de neîncredere la adresa procurorului general. 

Structurile de forță au declarat că sunt de partea poporului. 

Deputații au început consultări în vederea formării unui nou guvern, ce ar urma să organizeze alegerile. 

Anterior, în cursul zilei, după demisia fostului președinte al Parlamentului, Vladimir Rîbak, noua majoritate a ales un nou șef al legislativului. în persoana lui Alexandr Turcinov, de la Partidul Batkivșcina, pro Timoșenko, Rada Supremă declarându-se de asemenea singurul organ de putere legitim din țară. 

Președintele Viktor Ianukovici, despre a cărui soartă nu s-a știut nimic din noaptea de vineri până ieri după-amiază, a reapărut în public la Harkov, oraș în estul țării, unde, într-un interviu televizat, a numit evenimentele de la Kiev lovitură de stat, declarând că nu o recunoaște și că nu va semna niciuna din deciziile menționate ale parlamentului, subliniind că se consideră în continuare președinte legitim și nu intenționează să părăsească Ucraina. 

Pe de altă parte, un oficial al Serviciului de Frontieră a declarat că grănicerii ucraineni nu au permis aseară plecarea din țară, de pe Aeroportul din Donețk, a unei curse charter la bordul căreia s-ar fi aflat Viktor Ianukovici.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:72 %
Vint:3,6 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău