Alegeri 2016 | Maia Sandu vrea alegerea noului procuror general după noua lege
-
10 Octombrie 2016 19:08
Candidatul la funcția de președinte, Maia Sandu, cere ca viitorul procuror general să fie numit în conformitate cu noile prevederi legale, intrate în vigoare la 1 august a.c.
Maia Sandu a menționat astăzi, la o conferință de presă, că a început procesul de selectare a viitorului procuror general, deși încă nu a fost modificată Constituția, astfel încât acesta să fie numit de șeful statului.
Totodată, Maia Sandu a exprimat dubii față de corectitudinea procesului de selectare și a menționat că deține informații că deja ar fi cunoscut și viitorul candidat.
Ea a anunțat că dacă va deveni președinte, nu va accepta un candidat care să aibă probleme e integritate.
Consiliul Superior al Procurorilor, care organizează concursul pentru funcția de procuror general, nu a comentat deocamdată acuzațiile Maiei Sandu.

