Alegeri 2016 | Episcopul Marchel - pentru Igor Dodon, pensionarii - pentru Maia Sandu

  • 04 Noiembrie 2016 15:29
Alegeri 2016 | Episcopul Marchel - pentru Igor Dodon, pensionarii - pentru Maia Sandu

Tot mai mulți reprezentanți ai societății civile, politicieni, reprezentanți ai autorităților locale își fac publice opțiunile electorale pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, în favoarea lui Igor Dodon sau Maiei Sandu.

Vineri, 4 noiembrie, au avut loc un șir de evenimente publice la care reprezentanții diferitor organizații și-au exprimat opiniile politice.

Episcopul de Bălți și Fălești Marchel și-a exprimat sprijinul în favoarea socialistului Igor Dodon, pe care l-a caracterizat drept creștin și patriot și prieten al bisericii.

Chiar dacă legea interzice implicarea bisericii în politică, episcopul a adus critici în adresa Maiei Sandu făcând referire inclusiv la faptul că este necăsătorită.

Pe de altă parte, Uniunea pensionarilor a adresat un apel către persoanele de vârsta a treia să o voteze pe Maia Sandu în turul doi de scrutin. Potrivit Uniunii pensionarilor, trebuie ales candidatul mai aproape de popor, mai integru și capabil să facă reforme. Iar acest candidat este Maia Sandu, a menționat președintele Uniunii Pensionarilor, Victor Leancă.

Și un grup de primari din Sud au făcut astăzi un apel în favoarea Maiei Sandu care va putea să modernizeze țară și să demonteze actualul regim corupt de la guvernare.

Tot astăzi, Partidul Liberal Reformator a făcut public un apel către forțele politice și cetățeni să o sprijine și o voteze pe Maia Sandu.

Amintim că în ultimele zile și câteva formațiuni politice și-au exprimat sprijinul pentru Maia Sandu, precum și uniunile de creație și alți activiști civici și organizații neguvernamentale.

Pe de altă parte, pentru Igor Dodon și-a exprimat susținerea primarul de Bălți Renato Usatîi, care se află la Moscova după ce pe numele lui a fost eliberat un mandat de arest într-un dosar de tentativă de omor.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
15,52
Cer fragmentat
Umiditate:80 %
Vint:4,63 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău