Alegeri 2016 | Andrian Candu: Am votat pentru viitorul european
-
30 Octombrie 2016 10:56
Președintele Parlamentului Andrian Candu a votat pentru viitorul european pentru ca toate reformele promovate de parlament și guvern să fie implementate.
”Din partea viitorului președinte îmi doresc în primul și în primul rând să fie un garant al constituției și să fie parte prin activitatea sa, la toate reformele pe care și le propune guvernul și parlamentul. Autoritățile să accepte voința cetățenilor, indiferent care va fi”, a declarat șeful legislativului.
El a menționat că șeful statului dispune de competențele necesare ca să supravegheze activitatea parlamentului și guvernului și să intervină când este necesar mai ales când sunt abuzuri.
”Sunt sigur că viitorul președinte va fi parte a echipei care își propune să continue reformele începute deja și să ne apropiem cât mai mult de modelul cel mai bun de dezvoltare c are există – cel al UE”, a conchis Andrian Candu.
Totodată, șeful legislativului a remarcat că, cel puțin până la această oră, prezența la alegeri este destul de mare și a încurajat cetățenii să-și exprime dreptul la vot.

